Bucătar: Edith Frâncu
Blatul:
- 6 ouă
- 200 g zahăr
- 30 ml apă
- 30 ml ulei
- 20 g cacao
- 8 linguri făină
Batem albușurile spumă băț, adăugăm zahărul, mixând în continuare până devin tari. Apoi adăugăm apa și gălbenușurile frecate cu uleiul și amestecăm cu o lingură, de jos în sus, până se încorporează albușurile.
Apoi se adaugă câte puțin din făină amestecată cu cacao, omogenizând amestecul. Turnăm aluatul într-o tavă cu diametrul de 24, cu pereții unși cu ulei și tapetați cu făină, iar pe fund punem hârtie de copt.
Dăm la cuptor pentru 30-35 de minute, la 175 de grade, în ultimele 5 minute ridicați temperatura cuptorului până la 190 de grade. Blatul se lasă la răcit și se taie în două.
Siropul
- 400 ml apă
- 200 g zahăr
- 2 plicuri capucino de ciocolată
Punem toate ingredientele pentru sirop într-o crăticioară la fiert, și din momentul în care începe să fiarbă mai lăsăm pe foc 5 minute. Siropul se lasă la răcit. Crema
- 3 gălbenușuri
- 150 g zahăr pudră
- 250 g unt (80% grăsime)
- 3 linguri cacao
Într-un castron punem untul parțial topit și îl mixăm bine 1-2 minute. Adăugăm zahărul pudră și mixăm până se dizolvă zahărul. Apoi adăugăm gălbenușurile și cacaoa și mai mixăm în continuare circa 1 minut.
Punem pe platou prima jumătate de blat și însiropăm, punem crema peste, nivelăm bine, apoi punem și celălalt blat și însiropăm din nou.
Eu am înțepat blatul superior din loc în loc pentru ca siropul să intre mai bine. Lăsăm astfel tortul asamblat la frigider 2-3 ore (eu am lăsat peste noapte). Glazura
- 200 g ciocolată (eu am pus una amăruie și una cu lapte)
- 150 g smântână lichidă pentru frișcă
- 50 g unt
Punem smântâna lichidă pe foc să se încălzească (fără să fiarbă!), apoi adăugăm ciocolata ruptă cubulețe și untul. Luăm crăticioara de pe foc și amestecăm până se omogenizează compoziția.
Amestecăm în ea din când în când până se mai răcește, apoi o turnăm peste tort, încet începând din centru. Glazura, ca să rămână frumoasă, nu trebuie atinsă cu nimic. După ce glazurăm întreg tortul, dăm la frigider pentru minim 1 oră.
În mod normal, aici s-ar fi terminat prepararea tortului. Eu am pus și ceva glazură de caramel deasupra, să îl ornez. însă aici am făcut o mică prostie. Am folosit glazură de caramel de la Dr Oetker, în care am pus 20 ml apă și 1 linguriță de smântână lichidă. Și mi-a ieșit prea subțire, așa că decorul nu a ieșit cum aș fi vrut. Însă gustul este minunat! Vă recomand acest tort cu toată încrederea. E prima dată când îl fac, dar cu siguranță nu va fi ultima.
O feliuță pentru voi.
Menționez că rețeta o am de la Poca.
![[Twitter]](http://www.ebucataria.ro/bookmarkify/twitter.png)
![[Email]](http://www.ebucataria.ro/bookmarkify/email.png)













