de Sigina Pop
Uleiurile rafinate se ştie, nu prea sunt sănătoase. Odată expus la temperaturi înalte, uleiul îşi pierde proprietăţile iniţiale, iar, prin prăjire, se dezvoltă o substanţă cancerigenă, numit acroleină. Aşadar, cel mai bine e să ne ferim de prăjeli şi să consumăm uleiurile de pe piaţă crude. Nu e totul pierdut însă cu prăjirea alimentelor.
Uleiul de măsline este deja foarte popular şi la noi. În afară de mâncare, el mai poate fi utilizat ca ulei de corp, mai ales în cazul pielii foarte uscate. Pielea nu are nevoie doar de apă, ci şi de grăsimi. Tot uleiul de măsline este o mască preţioasă pentru părul uscat, fie combinat cu alte ingrediente din frigider, fie singur, o mască naturală, realizată acasă. În consum, se preferă a nu se prăji, însă la prăjire rezistă mai mult decât cel de floarea soarelui (180 grade Celsius), fără a dezvolta substanţe nocive.
Uleiul de cânepă conţine un raport optim de acizi graşi Omega 3 şi Omega 6 pentru organismul nostru. Deşi la noi în ţară încă nu sunt foarte cunoscute proprietăţile sale, s-a probat faptul că are efect de scădere a colesterolului „rău” şi de creştere a celui „bun”, oferind protecţie cardiovasculară şi reglând diverse deficite. Căutaţi-l şi începeţi să îl folosiţi.
Uleiul de şofrănel nu se expune la temperaturi înalte. Acest ulei nerafinat foloseşte la detoxifierea ficatului, combate afecţiunile hepatice şi durerile reumatismale. Se mai foloseşte la fabricarea de lumănărele parfumate, la fabricarea margarinei (doar informativ, nu vă recomand să o consumaţi), sau ca bază pentru fabricarea de vopseluri.
Uleiul de porumb este foarte sănătos datorită conţinutului său bogat în acizi graşi nesaturaţi şi antioxidanţi. Vitamina E se găseşte într-o cantitate mai mare în acest ulei, o vitamină denumită şi „a tinereţii” pentru că încetineşte procesul de îmbătrânire. La fel ca şi uleiul de şofrănel şi floarea soarelui, acest ulei este fragil la prăjit, se deteriorează foarte repede. Însă din când în când, la unele produse, cum ar fi peştele, se poate folosi. De asemenea, ca mască naturală pentru păr sau piele, are un efect benefic.
Uleiul de palmier (nerafinat) este „uleiul de prăjit al viitorului”. Specialiştii sfătuiesc înlocuirea uleiului de floarea soarelui cu uleiul de palmier, deoarece acesta rezista la temperaturi foarte înalte fără a se deteriora (230 grade Celsius versus 160 de grade – uleiul de floarea soarelui), conţine doi antioxidanţi puternici, vitamina A şi E. S-a demonstrat că vitamina A (carotenoizii) se găseşte într-un conţinut de 30 de ori mai mare ca în morcov.
Uleiul de seminţe de in e ideal în rezolvarea problemelor legate de constipaţie. Este folosit şi în dermato-cosmetică pentru tratarea ulecerlor cutanate, a arsurilor, eczemelor, abceselor, furunculelor.
Uleiul din seminţe de struguri conţine vitamina E şi F şi diferite minerale cum ar fi zincul, cuprul sau seleniul. Punctul său forte sunt procianidinele, un agent anti-îmbătrânire de 50 de ori mai puternic decât vitamina E şi de 20 de ori mai puternic decât vitamina C. Este recomandat ca acest ulei să fie folosit crud în alimentaţie, să nu se prăjească, deoarece prin prăjire i se distrug proprietăţile.
Uleiurile în viaţa noastră
01.03.2010Diete
Comentarii (5)
Bun articol dar aş dori să fac o precizare referitor la punctul de fumegare al uleiurilor.
Punctul de fumegare al uleiului rafinat de floarea soarelui este destul de mare, ajunge pe la 230 grade C. Cel nerafinat are punctul de fumegare foarte jos 107-160 grade, depinde şi de cât de filtrat e. Noi mai făceam ulei de floarea soarelui la primă presă si era de o bunătate nemaipomenită.
Am un link cu un tabel: http://en.wikipedia.org/wiki/Smoke_point
De asemenea, punctul de fumegare al uleiului din seminţe de struguri este ridicat, peste 200 grade, ceea ce îl face potrivit pt prăjeli. Uleiul acesta are un gust neutru şi de aceea poate fi folosit aromatizat cu usturoi, salvie, rozmarin, piper. Pur si simplu bagate în sticlă si lasate o vreme, apoi uleiul consumat in salată.
Vitaminele sunt distruse la temperaturi mari. Cu cât temperatura e mai mare cu atât mai multe vitamine sunt distruse. Cred (nu stiu sigur) că la 200 grade celsius foarte puţine, spre deloc, vitamine mai "supravieţuiesc". Dacă uleiul are 230C, mâncarea prăjită are mai puţin şi unele vitamine supravieţuiesc în interior. Dar nu cred că lumea haleşte un deep fried chicken ca să se vitaminizeze.
Nu sunt un specialist, mă pot înşela. Astea le zic din ce am citit si eu.

@Horatiu C mulţumesc mult pentru intervenţie. Şi eu am studiat partea cu punctele de fumegare, nu le-am luat de la mine. Dar e clar că uleiul cel mai bun pentru prăjit e cel de palmier, deocamdata, conform datelor.
Mi-am achiziţionat şi eu Olina :P. Cică se poate frige de mai multe ori în el, fiindcă nu se degradează prea repede, acuma, sa vedem, eu nu sunt prea prietenă cu prăjelile. :)
Mi-am achiziţionat şi eu Olina :P. Cică se poate frige de mai multe ori în el, fiindcă nu se degradează prea repede, acuma, sa vedem, eu nu sunt prea prietenă cu prăjelile. :)
![[Twitter]](http://www.ebucataria.ro/bookmarkify/twitter.png)
![[Email]](http://www.ebucataria.ro/bookmarkify/email.png)