Am auzit și citit atâtea păreri de foarte bine despre această rețetă a lui Viorel, încât poftesc la ea de luni de zile. Și, cum n-am avut ocazia s-o încerc făcută de el, și nici n-am mai avut răbdare să aștept până o să ne vedem din nou, a fost musai s-o încerc. Ca aspect, nu mi-a ieșit perfect. Dar vai cât de bună e!
Ingrediente (am făcut o tavă mare, pentru mai mulți copii pofticioși)
- 500 gr de biscuiți (am folosit diferite feluri, un fel de mixtură)
- 800 gr de cremă de brânză simplă
- 4 ouă
- 800 gr de smântână
- 200 gr de unt
- 300 gr de zahăr pudră
- esență de vanilie
- dulceață de afine
Am urmat întocmai pașii lui Viorel. Am zdrobit biscuiții, i-am făcut pesmet. Am topit untul la foc foarte mic
Apoi am amestecat pesmetul de biscuiți cu untul topit, dupa care l-am întins într-o tavă unsă cu un pic de ulei. L-am tasat bine.
Într-un castron, am amestecat crema de brânză cu 200 gr de zahăr pudră și 4 ouă. Am pus și câteva picături de esență de vanilie. Le-am mixat bine, până s-au făcut cremă.
Apoi am pus un strat din crema asta peste stratul de biscuiti din tavă. Am dat la cuptorul bine încins cam 15 minute, apoi am scos tava și am lăsat-o să se răcească.
Între timp, am amestecat smântâna cu încă 100 de grame de zahăr pudră și cu alte câteva picături de esență de vanilie.
Am întins un strat de smântână peste crema de brânză răcită, am dat la cuptor pentru încă 10 minute.
Am așteptat să se răcească, apoi am băgat tava în frigider peste noapte. Dimineața am tăiat-o și am pus peste ea o linguriță de dulceață de afine.
Blatul nu mi-a ieșit cum mi-aș fi dorit, dar e special de gustoasă. Poftă bună :)
![[Twitter]](http://www.ebucataria.ro/bookmarkify/twitter.png)
![[Email]](http://www.ebucataria.ro/bookmarkify/email.png)



