Andrei Crivăț

Cartofi la tigaie, cu virșli

12.10.2010Rețete
[Twitter] [Email]
Cartofi la tigaie, cu virșli

Mâncarea asta nu arată deloc spectaculos, eu știu. Am făcut-o într-o zi din ceva resturi ce-aveam la îndemână și mi-a plăcut atât de mult, încât am zis că-i musai să v-o arăt și vouă. Unde mai pui că-i tare simplu și rapid de făcut.

Ingrediente (pentru o porție)

  • 4-5 cartofi
  • 1 ceapă medie
  • 2-3 căței de usturoi
  • 1 ardei gras
  • 1 lingură de boia iute
  • 1 jumătate de cană de sos de roșii (eu am folosit bulion de casă)
  • 2-3 cârnați afumați (eu am folosit virșli)
  • 1 lingură de pătrunjel verde tocat
  • 2 linguri de ulei
  • sare, piper

Mai întâi am curățat cartofii, i-am tăiat cubulețe și i-am pus la fiert. Când au dat în clocot, i-am lăsat (la foc mediu) vreo 8 minute.

Cartofi la tigaie cu virsli - cartofii se fierb

Într-o tigaie am călit, în cele 2 linguri de ulei, ceapa tocată mărunt, usturoiul tăiat feliuțe și ardeiul gras tăiat cubulețe.

Cartofi la tigaie cu virsli - ardeiul, ceapa si usturoiul se calesc in ulei

Când s-au înmuiat, am pus cartofii fierți.

Cartofi la tigaie cu virsli - se adauga in tigaie cartofii fierti

Am adăugat boiaua, am amestecat bine.

Cartofi la tigaie cu virsli - in tigaie se adauga boia

După 2-3 minute, am pus sucul de roșii, apoi cârnații tăiați bucăți mari.

Cartofi la tigaie cu virsli - in tigaie se adauga sosul de rosii si carnatii afumati

Am lăsat până a scăzut, după care am adăugat pătrunjelul tocat, sare și piper după gust

Cartofi la tigaie cu virsli - la urma se adauga patrunjelul verde tocat

Amestecul dintre aromele legumelor și mireasma de afumat a cârnaților a făcut ca rețeta asta să merite să fie publicată aici. Poftă bună :)

Cartofi la tigaie cu virsli - se presara cu patrunjel verde inainte de servire

Mai citeste si:

Curry de pui cu linte galbenă

Pui și tăiței japonezi cu hrișcă

Mămăliguță prăjită cu sos roșu

 

Comenteaza

codul de validare Posteaza
RSS

Abonare newsletter:

Reţeta video a săptămânii

Un tort de Valentine's Day

Campionat de gatit

Copyright (c) 2008 - 2012 eBucataria.ro. Toate drepturile rezervate.