Andrei Crivăț

Un Tebasaki foarte autohton

13.01.2011Rețete
[Twitter] [Email]
Un Tebasaki foarte autohton

Tebasaki este o mâncare tradițională japoneză care presupune aripioare de pui marinate în sake cu ghimbir, apoi prăjite în baie de ulei și amestecate cu un sos tot pe bază de sake și mirin (vin de orez). Eu am adaptat-o... mult :) Pentru că n-am avut sake și mirin, am folosit vin alb demisec. Pentru că încerc, în general, să evit prăjeala în ulei, am folosit tigaia grill. În fine, pentru că lucrez la o carte cu rețete pe bază de piept de pui, am folosit piept și nu aripioare. :)

Ingrediente (pentru 2 porții)

4 felii de piept de pui (cam 200 g)

250 ml vin alb demisec

2 cm rădăcină de ghimbir

2 lingurițe de miere

3 linguri de sos de soia

3 linguri de semințe de susan alb

4 căței de usturoi

Rețetă

Am făcut o marinadă foarte simplă - 100 ml de vin,amestecat cu ghimbirul dat pe răzătoarea mică și cu 1 linguriță de miere. Am pus feliile de pui la marinat, pentru o oră, la frigider.

Tebasaki - puiul se marineaza in vin cu ghimbir si miere

Când ora a trecut, am scos feliile și le-am pus pe grătarul încins.

Tebasaki - puiul marinat se prajeste pe gratar

5 minute pe fiecare parte, apoi le-am scos și le-am pus deoparte.

Tebasaki - puiul se prajeste pe ambele parti, apoi se pune deoparte

Într-un castron, am făcut sosul. Am amestecat ceilalți 150 ml de vin cu sosul de soia, cu cățeii de usturoi zdrobiți și cu cea de-a doua linguriță de miere.

Tebasaki  - vinul se amesteca cu usturoiul, mierea si soia

Am pus apoi cele 3 linguri de susan. Puteți pune și doar 2, depinde cât de mult vă place susanul.

Tebasaki - se adauga semintele de susan

Am pus sosul într-o tigaie și l-am dat în clocot.

Tebasaki - sosul se pune pe foc pana da in clocot

Am adăugat apoi pieptul de pui, tăiat fâșii.

Tebasaki - se adauga puiul taiat fasii

Am lăsat acolo 4-5 minute, până a scăzut sosul. Rețeta originală folosește amidon, pentru a-l îngoșa, dar mie nu-mi place amidonul, așa că l-am evitat. La urmă, am scos fâșiile de piept de pui pe farfurie.

Tebasaki - fasiile de pui se servesc calde

E doar o idee de rețetă, pe baza căreia fiecare se poate juca cum vrea. Dar combinația simplă de arome, de dulce și picant, o să vă bucure papilele. Poftă bună :)

Mai citeste si:

Somon cu chilli

Burgeri umpluți. Azi, de pui.

Somon marocan

 

Comentarii (5)

bun, bun. cam mult ulei as zice
Laura, is foarte curios, unde ai vazut ulei in aceasta reteta ? :)
Foarte bun, am să fac şi eu.
de cateva zile tot stau si rasfoiesc acest blog si vreau sa-ti multumesc pentru aceste retete cu piept de pui pe gratar. copilul meu e fan piept de pui pe gratar - e singura carne pe care o mananca, de altfel - si retetele de aici arata super bine - nu am avut inca timp sa le prepar, in weekendul asta mi-am luat ingredientele pentru piept de pui umplut cu cascaval si sunca - si cu siguranta cred ca sunt si gustoase.
p.s. ma inscriu pentru achizitionarea cartii de bucate bazate pe piept de pui ;)
Justgen: multumesc :) Cartea va fi gratuita, o sa anunt din timp cand e gata :)

Comenteaza

codul de validare Posteaza
RSS

Abonare newsletter:

Reţeta video a săptămânii

Un tort de Valentine's Day

Campionat de gatit

Copyright (c) 2008 - 2012 eBucataria.ro. Toate drepturile rezervate.