Andrei Crivăț

Mămăliguță prăjită cu sos roșu

16.06.2011Rețete
[Twitter] [Email]
Mămăliguță prăjită cu sos roșu

Niciodată nu arunc mămăliga ce rămâne de la o masă. Îmi place foarte mult s-o prăjesc a doua zi și s-o bag în diverse combinații, mai mult sau mai puțin simple. De data asta, m-am gândit eu să-i fac un sos și să o împrietenesc cu brânză de oaie și cârnat afumat. Și bună combinație am făcut.

Ingrediente

  • 2-3 felii de mămăligă
  • 1 cârnat afumat
  • 50 g brânză de oaie
  • 2-3 căței de usturoi
  • 2-3 linguri de suc de roșii (de casă, de preferat)
  • 1 lingură de cimbru tocat mărunt (verde, de preferat - eu n-am avut)
  • 1 linguriță rasă de chimen
  • 50 ml vin alb sec
  • câteva boabe de piper roșu și de piper negru
  • 1 linguriță de ulei

Rețetă

Am pus usturoiul zdrobit la călit în lingurița de ulei.

Mamaliguta prajita cu sos rosu - usturoiul se caleste in ulei

După care am adăugat vinul.

Mamaliguta prajita cu sos rosu - se adauga vinul

Am lăsat să dea în clocot, apoi să scadă un pic. Și am pus sucul de roșii.

Mamaliguta prajita cu sos rosu - se adauga sucul de rosii

L-am lăsat să dea în clocot, după care am pus condimentele măcinate.

Mamaliguta prajita cu sos rosu - se adauga cimbru, piper rosu, piper negru, chimen

După care l-am lăsat să clocotească încet până s-a îngroșat. Am uns apoi tigaia-grill cu puțin ulei și am pus cârnatul și feliile de mămăligă. Pe toate părțile.

Mamaliguta prajita cu sos rosu - mamaliga si carnatul se prajesc pe gratar

La final, am pus sos peste feliile de mămăligă. Apoi brânza rasă și peste ea cârnatul tăiat felii.

Mamaliguta prajita cu sos rosu - sosul se toarna peste mamaliga prajita, se adauga branza si carnatul

Mi-a luat cu totul vreo 10 minute. Poftă bună :)

Mai citeste si:

Curry de pui cu linte galbenă

Pui și tăiței japonezi cu hrișcă

Pește cu sos iute

 

Comentarii (3)

Desi cand am citit am fost putin sceptic, azi la pranz ne-am pus pe gatit. E delicioasa ... si se prepara foarte repede.
NU am incercat niciodata varianta asta, de fapt nu am incercat niciodata mamaliguta prajita, nici nu mi-a trecut prin cap ca se poate praji mamaliga. Cred ca a iesit delicioasa.
Woow... o sa o incerc chiar in seara asta. Arata super!!!

Comenteaza

codul de validare Posteaza
RSS

Abonare newsletter:

Reţeta video a săptămânii

Un tort de Valentine's Day

Campionat de gatit

Copyright (c) 2008 - 2012 eBucataria.ro. Toate drepturile rezervate.