DESTINAȚII CU GUST Timiș: Turte rotunde cu miere ca la Kikinda

02.07.2015 0 comentarii

Turte rotunde cu miere este prăjitura pe care ne-o recomandă Maria Petrov din Kikinda, în Banatul sârbesc, o rețetă pe care o are de la bunica ei.

  1. Este o prăjitură care se face repede și nu este costisitoare, în schimb, răspândește aroma de scorțișoară, care întotdeauna ne duce cu gândul la turta dulce și la sărbătorile de iarnă sau la cele pascale.

    Pregătim ingredientele: 600 gr făină, 200 gr zahăr, 8 linguri de miere topită (să nu fie caldă), 2 ouă, 2 lingurițe de bicarbonat de sodiu, o măsură cât o nucă de untură, 1-2 linguri de lapte rece, puțină scorțișoară.

    'Din toate ingredientele se amestecă aluatul, dar să nu fie nici tare, nici moale. Tapetăm tava cu făină și din aluat facem turtițe rotunde pe care le așezăm în tavă și băgăm pentru 5-10 minute în cuptorul încins. Imediat după copt, formele trebuie scoase și așezate pe o farfurie și acoperite cu nailon', spune Maria Petrov.

    Prăjiturile minunate dacă le serviți cu un ceai sau cu o ceașcă de cafea cu lapte.

    Sursa: Agerpres

     

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

Autor: ebucataria.ro