Pui marinat cu sos dulce-iute

01.12.2010 0 comentarii
  1. Azi e 1 Decembrie (la mulți ani, România!) și poate c-ar fi trebuit să gătesc ceva mai românesc. Dar pentru că ieri a fost ziua mea (de nume), iar Ovi și Corina mi-au făcut cadou un wok, n-am avut răbdare și l-am pus la treabă. Mâncarea asta mi-a venit în cap răsfoind o carte cu rețete de-ale lui Robert Rainford. Și m-am inspirat un pic de ici, un pic de colo, și-am încălecat pe-o șa și-a ieșit ce vedeți mai jos :)

    Ingrediente pentru puiul marinat

    • 1 kg piept de pui dezosat, fără piele, tăiat cubulețe
    • 150 ml vin alb sec
    • 75 ml de ulei extravirgin de măsline
    • zeama de la 1 lămâie
    • 4 căței de usturoi
    • 3 linguri de muștar iute
    • 1 linguri de rozmarin măcinat
    • piper

     Ingrediente pentru sosul dulce-iute

    • 2linguri de ulei
    • 1 ceapă tocată
    • 4 căței de usturoi
    • 1 jumătate de cană de suc de roșii
    • 3 linguri de oțet
    • 2 linguri de zeamă de lămâie
    • 1 linguriță de sos Tabasco
    • 3 linguri de sos Worchestershire
    • 2 linguri de zahăr
    • 3 lingurițe de semințe de muștar măcinate
    • 1 jumătate de cană de suc de mere.

    Rețetă

    Am făcut întâi marinada. Am amestecat, într-un castron, vinul alb cu uleiul de măsline. Am pus apoi zeama de lămâie, usturoiul zdrobit, muștarul și rozmarinul și le-am amestecat bine-bine.

    Pui marinat cu sos dulce iute - se amesteca uleiul de masline cu vin, zeama de lamaie, usturoi, mustar si rozmarin

    Pieptul de pui l-am tăiat cuburi (nu foarte mici, că oricum se mai micșorează la gătit) și l-am pus în marinadă. L-am dat la frigider vreo 3 ore.

    Pui marinat cu sos dulce iute - puiul se taie cubulete si se marineaza 3 ore la frigider

    Când a trecut vremea, într-o tigaie am pus ceapa și usturoiul, tocate mărunt, la călit.

    Pui marinat cu sos dulce iute - usturoiul si ceapa se calesc in ulei

    Peste ele am pus sucul de roșii, oțetul, zeama de lămâie, sosurile Tabasco și Worchestershire, zahărul și semințele de muștar măcinate. Am pus și sucul de mere, și am pus și o jumătate de cană de apă. Am lăsat să fiarbă până s-a îngroșat.

    Pui marinat cu sos dulce iute - se adauga suc de rosii, otet, zeama de lamaie, tabasco, worchestershire, seminte de mustar, zahar si suc de mere

    Între timp, am scos bucățile de pui din marinadă și le-am pus în noul meu wok. La foc iute și amestecând constant.

    Pui marinat cu sos dulce iute - puiul se prajeste in wok

    După vreo 15 minute, poate 20, sosul era numai bun.

    Pui marinat cu sos dulce iute - sosul se fierbe pana se ingroasa

    Tot cam atunci a fost gata și puiul, rumenit, pătruns, dar am avut grijă să nu se usuce.

    Pui marinat cu sos dulce iute - puiul se prajeste pana se patrunde

    Am turnat peste bucățile de pui sosul.

    Pui marinat cu sos dulce iute - sosul dulce iute se toarna peste puiul marinat

    Puiul a fost foarte bun, dar sosul.. ah, sosul ăsta e genial. Și cred că merge de minune cu multe alte feluri de carne. De exemplu, eu data viitoare vreau să-l combin cu rață. Poftă bună :)

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

Autor: Andrei Crivăț