boia

Burgeri umpluți. Azi, de pui.

Burgeri umpluți. Azi, de pui.

Azi i-am făcut cu pui, dar se pot face și cu porc, vită sau amestec. M-am inspirat dintr-o rețetă sârbească, pljeskavica umplută (cea mai bună din România o găsiți în Timișoara, la Restaurant Karadorde) și am adaptat-o la ce aveam la îndemână. Iar forma nu este rotundă, ca a burgerilor clasici, așa, dintr-un spirit de frondă :)

Sandwich cu cremă de brânză și mușchi afumat

Sandwich cu cremă de brânză și mușchi afumat

Sandwich-ul ăsta l-am făcut, vă spun sincer, de poftă. Am văzut bagheta de secară în galantar - și în mintea mea s-a format pe loc un sandwich simplu și gustos. Iar crema de brânză e absolut delicioasă și poate fi folosită și în multe alte combinații.

Cartofi copți cu usturoi

Cartofi copți cu usturoi

Io unu' abia aștept, primăvara, să apară cartofii noi. Îi visez toată iarna prăjiți, cu smântână și mărar. Ieri, când am văzut cartofi noi în galantar, n-am mai ținut cont că-s din Egipt (adică nu foarte gustoși) și mi-am luat. Ajuns acasă, însă, am găsit pe Dietetik de-o rețetă de cartofi copți a Bucătarului Maniac care m-a făcut să-mi lase...

O tochitură oarecum moldovenească

O tochitură oarecum moldovenească

Tochitura, pre numele ei adevărat, provine de la verbul a topi rostit cu grai moldovenesc - a tochi. E o mâncare care a evoluat de-a lungul a sute de ani de la bucăți de porc cu grăsime prăjite până la combinația pe care o găsim azi în restaurante cu denumiri ca tochitură moldovenească, ardelenească și câte or mai fi.

Chipsuri de casă

Chipsuri de casă

Am profitat de faptul că am primit cadou de la Moulinex un super aparat. Se numește Fresh Express și știe să răzuiască, să felieze și să macine cam orice. Eu l-am folosit - întâiași dată, pentru prima oară - la chipsurile astea de cartofi, care înlocuiesc cu mult succes orice chipsuri din magazine.

Cartofi sauté. De Gordon Ramsay.

Cartofi sauté. De Gordon Ramsay.

Practic, asta nu e tocmai o mâncare. Ar putea fi o garnitură. Sau, dacă vreți, o gustare. Într-o zi răsfoiam blogul lui Ionuț și-am văzut la el o menționare a acestei rețete a lui Gordon Ramsay. Pe care m-am apucat s-o fac de îndată, adaptând-o doar un pic la gusturile mele, că mă știți pofticios - și în plus, sunt și un mare fan al bucătarului scoțian.

Fasole bătută

Fasole bătută

Puține mâncăruri fără carne îmi plac atât de mult ca fasolea bătută. Fac rar, pentru că atunci când o am în față nu prea mă pot abține - iar ceapa aia prăjită cu boia, de deasupra, e unul dintre viciile mele. Dar dacă tot suntem în perioada Postului, mi-am zis că pot să mă răsfăț o dată în plus :)

Bulete de cartofi cu cașcaval

Bulete de cartofi cu cașcaval

M-am tot gândit ieri - să fac niște bulete de cașcaval, să fac niște crochete de de cartofi ? Dileme, dileme. Am ales calea de mijloc. Și pentru că sunt un păcătos absolut, am pus lângă bulete și niște bacon prăjit (fără ulei). Nu e sănătos, desigur, dar e gustos.

Cârnați la cuptor cu cartofi copți și sos de ceapă

Cârnați la cuptor cu cartofi copți și sos de ceapă

Am profitat de faptul că am pus mâna pe niște cârnați buni, de casă, afumați bine. Mi-am amintit o rețetă de sos de ceapă a lui Jamie Oliver, pe care sos nu l-am mai făcut de ... ani buni, cred. În mintea mea toate aceste elemente se împleteau foarte armonios, așa că am procedat după cum urmează :)

Vițel cu sos de ceapă și muștar

Vițel cu sos de ceapă și muștar

Vițelul din această rețetă poate fi preparat într-o mulțime de feluri. Poate fi marinat - ca aici, de exemplu - sau poate fi gătit pe loc, în funcție de cât timp și răbdare aveți la dispoziție. Sosul de ceapă și muștar, însă, făcut după o rețetă veche a Silviei Jurcovan, merită încercat. Mie îmi place atât de mult, încât l-am tot încercat pe...

RSS

Abonare newsletter:

Reţeta video a săptămânii

Un tort de Valentine's Day

Campionat de gatit

Copyright (c) 2008 - 2012 eBucataria.ro. Toate drepturile rezervate.