boia iute

Falafel

Falafel

Falafelul este o mâncare cu o istorie foarte lungă. Aparent, dar nedovedit, prima oară s-a făcut în Egipt, apoi s-a împrăștiat în Orientul Mijlociu - și apoi în toată lumea. Falafelul poate fi mâncat așa, de sine stătător, cu salată, cu castraveți, cu roșii, cu ceapă - dar e foarte populară introducerea lor într-o lipie, cu sosuri și legume.

Pui cu sos de usturoi și vin

Pui cu sos de usturoi și vin

Rețeta asta e pe cât de simplă, pe-atât de gustoasă. Cantitatea mare de usturoi nu trebuie să vă sperie - usturoiul își pierde iuțeala în timpul preparării, dar își păstrează aroma.

Cremă de brânză cu măsline și verdeață

Cremă de brânză cu măsline și verdeață

De-o vreme, mama îmi spune că tata are o nouă gustare preferată: o cremă simplă de brânză cu multe arome, foarte ușor de făcut, de altfel. Așa că ieri i-am cerut mamei rețeta și m-am pus pe preparat.

Rulouri cu bacon și cașcaval

Rulouri cu bacon și cașcaval

Nu-i o mâncare sofisticată, nici foarte sănătoasă. Dar pentru că aveam toate "componentele" în frigider și pentru că sunt pe drumuri câteva zile, am zis că-i păcat să le las să expire. Mai bine să gătim ceva cu ele. Și am încropit rulourile astea, care s-au dovedit tare gustoase.

Șnițele-portofel

Șnițele-portofel

Astea sunt niște șnițele pe care mi le făcea mama în copilărie. Poate că seamănă un pic cu cordon bleu, doar că nu-i deloc la fel. Și cum, pentru mine, au gustul copilăriei, m-am bucurat să le fac și să descopăr că-mi plac la fel de mult și acum, la bătrânețe :)

Chec cu cașcaval și jambon

Chec cu cașcaval și jambon

Am mai făcut eu un chec din ăsta aperitiv. Însă mi-era poftă și l-am făcut din nou. Doar că de data asta l-am simplificat și i-am dat gusturi și arome noi. Una peste alta, mi-a plăcut și în această variantă în egală măsură

Pâine roșie cu chimen și brânză

Pâine roșie cu chimen și brânză

Vă spuneam săptămâna trecută că am primit, de la partenerii noștri de la Ideall, o mulțime de scule de bucătărie. Între ele, o mașină de pâine Moulinex - cu care m-am tot jucat în week-end și am experimentat tot felul de combinații. Între ele, pâinea asta iute și aromată a fost ca un fel de regina pâinilor. A fost atât de bună încât s-a terminat în...

Sandwich cu pui și chimichurry

Sandwich cu pui și chimichurry

Zilele trecute, când am experimentat sosul chimichurry, s-a întâmplat să-mi rămână și câteva felii de pui, și o grămadă de sos. Pe care le-am folosit într-un sandwich foarte rapid, foarte simplu și destul de gustos.

Kebab cu arome indiene

Kebab cu arome indiene

Kebab indian care să conțină carne de vită probabil că nu veți mânca niciodată. Kebabul indian - Gosht ki seekh - e cu carne de miel. Dar ca și arome și mirodenii, va fi preparat la fel, după cum am văzut la Arun Kumar, bucătar șef la Agra Palace. Și pentru că-mi rămăsese carne de la plăcinta de ieri, am zis să vedem ce iese. A ieșit de excepție.

O supă foarte simplă de fasole cu afumătură

O supă foarte simplă de fasole cu afumătură

De multă vreme n-am mai făcut o zamă. Eu, recunosc, nu mă prea omor după supe și ciorbe, dar sunt câteva la care nu pot spune nu, printre care și supele sau ciorbele de fasole. Varianta asta de supă e cea mai simplă pe care o știu, se face rapid și îmi satisface cele mai critice gusturi, ca să folosesc un clișeu :)

RSS

Abonare newsletter:

Reţeta video a săptămânii

Un tort de Valentine's Day

Campionat de gatit

Copyright (c) 2008 - 2012 eBucataria.ro. Toate drepturile rezervate.