Falafelul este o mâncare cu o istorie foarte lungă. Aparent, dar nedovedit, prima oară s-a făcut în Egipt, apoi s-a împrăștiat în Orientul Mijlociu - și apoi în toată lumea. Falafelul poate fi mâncat așa, de sine stătător, cu salată, cu castraveți, cu roșii, cu ceapă - dar e foarte populară introducerea lor într-o lipie, cu sosuri și legume.
Rețeta asta e pe cât de simplă, pe-atât de gustoasă. Cantitatea mare de usturoi nu trebuie să vă sperie - usturoiul își pierde iuțeala în timpul preparării, dar își păstrează aroma.
De-o vreme, mama îmi spune că tata are o nouă gustare preferată: o cremă simplă de brânză cu multe arome, foarte ușor de făcut, de altfel. Așa că ieri i-am cerut mamei rețeta și m-am pus pe preparat.
Nu-i o mâncare sofisticată, nici foarte sănătoasă. Dar pentru că aveam toate "componentele" în frigider și pentru că sunt pe drumuri câteva zile, am zis că-i păcat să le las să expire. Mai bine să gătim ceva cu ele. Și am încropit rulourile astea, care s-au dovedit tare gustoase.
Astea sunt niște șnițele pe care mi le făcea mama în copilărie. Poate că seamănă un pic cu cordon bleu, doar că nu-i deloc la fel. Și cum, pentru mine, au gustul copilăriei, m-am bucurat să le fac și să descopăr că-mi plac la fel de mult și acum, la bătrânețe :)
Am mai făcut eu un chec din ăsta aperitiv. Însă mi-era poftă și l-am făcut din nou. Doar că de data asta l-am simplificat și i-am dat gusturi și arome noi. Una peste alta, mi-a plăcut și în această variantă în egală măsură
Vă spuneam săptămâna trecută că am primit, de la partenerii noștri de la Ideall, o mulțime de scule de bucătărie. Între ele, o mașină de pâine Moulinex - cu care m-am tot jucat în week-end și am experimentat tot felul de combinații. Între ele, pâinea asta iute și aromată a fost ca un fel de regina pâinilor. A fost atât de bună încât s-a terminat în...
Zilele trecute, când am experimentat sosul chimichurry, s-a întâmplat să-mi rămână și câteva felii de pui, și o grămadă de sos. Pe care le-am folosit într-un sandwich foarte rapid, foarte simplu și destul de gustos.
Kebab indian care să conțină carne de vită probabil că nu veți mânca niciodată. Kebabul indian - Gosht ki seekh - e cu carne de miel. Dar ca și arome și mirodenii, va fi preparat la fel, după cum am văzut la Arun Kumar, bucătar șef la Agra Palace. Și pentru că-mi rămăsese carne de la plăcinta de ieri, am zis să vedem ce iese. A ieșit de excepție.
De multă vreme n-am mai făcut o zamă. Eu, recunosc, nu mă prea omor după supe și ciorbe, dar sunt câteva la care nu pot spune nu, printre care și supele sau ciorbele de fasole. Varianta asta de supă e cea mai simplă pe care o știu, se face rapid și îmi satisface cele mai critice gusturi, ca să folosesc un clișeu :)
