Asta e o mâncare pe care o făcea mama când eram mici. Și ne plăcea rău de tot. Am mai mâncat și prin alte părți, da' zău că nicăieri nu am găsit vreo alivancă la fel de bună - poate și pentru că asta-i varianta cu care, practic, am crescut. Una peste alta, e ușor de făcut, gustoasă și sățioasă.
În copilărie, asta era de departe supa mea preferată. Eu nefiind, de altfel, vreun pasionat de zemuri - niciodată n-am fost. Dar pe asta o făcea mama ATÂT de bună, încât m-a cucerit definitiv. Unde mai pui că se face destul de ușor și de rapid.
Astea sunt niște șnițele pe care mi le făcea mama în copilărie. Poate că seamănă un pic cu cordon bleu, doar că nu-i deloc la fel. Și cum, pentru mine, au gustul copilăriei, m-am bucurat să le fac și să descopăr că-mi plac la fel de mult și acum, la bătrânețe :)
Am mai făcut eu un chec din ăsta aperitiv. Însă mi-era poftă și l-am făcut din nou. Doar că de data asta l-am simplificat și i-am dat gusturi și arome noi. Una peste alta, mi-a plăcut și în această variantă în egală măsură
Prăjitura asta era în copilărie una dintre preferatele mele - și o tot băteam la cap pe mama să-mi facă. Se vede treaba că anumite gusturi nu se schimbă niciodată, pentru că încă îmi place foarte tare, doar că acum mă bat eu pe mine însumi la cap s-o fac. E drept, la asta contribuie și faptul că-i foarte ușor de făcut.
Ori de câte ori îmi amintesc de Franţa şi de apetisanta patiserie franţuzească, îmi zboară mintea automat şi inevitabil la o tartă cu fructe. Când eram în Franţa foloseam numai aluat de tartă gata preparat, cumpărat de la supermarket. Nu ştiu de ce mi se părea foarte complicat să îmi fac eu singură aluatul. Dar pentru că la noi nu găseşti oriunde şi...
După gusturile mele proprii, cei mai buni covrigi din țara asta sunt cei din Buzău și din Brăila. De ce sunt ei diferiți de cei din București, de exemplu, nu știu să vă spun - o fi altfel apa în zona aia. Dar cert e că-mi plac mult covrigii, fie ei cu sare, cu susan sau simpli. Și pentru că-mi plac atât de tare, zilele trecute m-am apucat să-mi fac. Și dacă...
Zilele trecute răsfoiam cărțile electronice de bucate ale lui Radu și în cea cu rețete din bucătăria chineză am dat peste acest mirific pește cu sos de oțet. N-am idee cum de am sărit-o până acum, dar mi-a sunat foarte bine și am făcut-o. N-am avut la îndemână tot ce-mi trebuia, așa că am renunțat la unele ingrediente și le-am înlocuit pe altele, dar...
Făcute după o rețetă a lui Păstorel Teodoreanu, sarmalele astea sunt o mâncare boerească. E nevoie de timp (durează două zile) și multă muncă. Dar rezultatul e unul pe măsură :)
M-a rugat colega și prietena Roxana să fac rețeta asta, și eu n-o pot refuza. Asta e, în mintea mea, o rețetă de week-end. Foarte simplu de făcut, destul de rapidă, dar foarte gustoasă - merge perfect într-o duminică în care e frig și ninge. Sebi și Ovi sunt martori că nu vă păcălesc :)
