piper

Mămăliguță prăjită cu sos roșu

Mămăliguță prăjită cu sos roșu

Niciodată nu arunc mămăliga ce rămâne de la o masă. Îmi place foarte mult s-o prăjesc a doua zi și s-o bag în diverse combinații, mai mult sau mai puțin simple. De data asta, m-am gândit eu să-i fac un sos și să o împrietenesc cu brânză de oaie și cârnat afumat. Și bună combinație am făcut.

Friptură simplă de mistreț

Friptură simplă de mistreț

Săptămâna trecută ne-a vizitat domnnul Sorin Grumăzescu. Care n-a venit singur, ci cu 4 kilograme de pulpă și mușchi de mistreț. După bucuria revederii (și cu Sorin, dar și cu mistrețul), m-am apucat de treabă, căci mistrețul se cere iubit și grijit cu atenție și migală :)

Somon cu sos de ceapă și castraveți

Somon cu sos de ceapă și castraveți

Ca să fiu sincer, somonul a fost doar un pretext ca să văd cum iese acest sos, de care vorbește Constantin Bacalbașa în "Dictatura gastronomică". Mi-a sunat bine și-am zis să-l încerc, și pentru că mi-era poftă de pește, l-am împrietenit cu file de somon. Dar în egală măsură sosul ăsta ar merge la cam orice alt tip de carne, în special la vânat.

Curry de pui cu usturoi

Curry de pui cu usturoi

Zilele trecute m-au vizitat Alex și Mile, o parte a echipei FoodCrew. Când l-am întrebat pe Alex ce să le gătesc, răspunsul a fost rapid și exact: ceva asiatic, cu pui. Așa că m-am inspirat din cartea lui Radu, Bucătăria Indiană și am adaptat acest curry la ce-aveam la îndemână. Pentru că musafirii mei au fost (sau măcar s-au declarat) foarte încântați,...

Pui cu sos iute

Pui cu sos iute

Iată o rețetă care întrunește toate calitățile: este rapidă, simplă, aromată și delicioasă. Trebuie însă ca cei cu papile gustative sensibile să fie atenți la dozarea sosului de ardei iute. Sfatul meu este să utilizeze cantitatea minimă de sos.

Slănină opărită

Slănină opărită

Cu ceva vreme în urmă am primit - cado, cado! - o bucată de slănină de la Sighet. Zice-se că slănina asta de pe burtă (care are o mulțime de carne, atât de multă de zici că-i bacon) e un fel de specialitate a zonei. Mie mi s-a părut foarte faină, da' m-am gândit că pot s-o fac și mai faină dacă o fierb și o dau cu condimente. Ceea ce am și făcut,...

7 arome românești - amestec de tip pudră

7 arome românești - amestec de tip pudră

Inițial, am publicat această rețetă pe blogul meu. Dar, pentru că ne dorim ca ea să ajungă la cât mai multă lume, am decis să o publicăm și aici. La fel și amestecul de 7 condimente de tip pastă, precum și rețetele la care se folosesc aceste amestecuri, care vor fi publicate în zilele următoare. Am reuşit să găsesc timpul necesar unei mici serii de...

Steak Cajun cu salată de roșii prăjite

Steak Cajun cu salată de roșii prăjite

O prietenă foarte dragă, Simona Gherghe, a încheiat ieri o etapă importantă din viața ei profesională. După 9 ani, Simona pleacă de la Observator, pentru a se ocupa de o altă emisiune. Așa că rețeta asta îi e dedicată - și noi îi dorim mult succes în continuare. Am preluat rețeta din cartea "Mâncăruri rapide cu grăsimi puține", de Ansley Harriott, care...

Pate de macrou

Pate de macrou

Rețeta asta trebuia să se numească pâté au maquereau avec des fines herbes - așa e că ar fi sunat mult mai bine ? :) Dar am preferat să-i spun românește, pate de macrou. E o rețetă franțuzească, pe care am găsit-o în anii trecuți într-o revistă culinară. De fiecare dată când o fac, rămân uimit de finețea gustului acestei gustări (fain joc de cuvinte...

Penne cu ton

Penne cu ton

Prietenii noștri Anca și Radu s-au căsătorit acum 3 zile. Să le dea Dumnezeu casă de piatră și copii mulți și sănătoși, să fie fericiți și să se iubească mult. Una dintre mâncărurile preferate ale Ancăi sunt aceste paste cu ton, iar rețeta asta îi este dedicată în întregime :)

RSS

Abonare newsletter:

Reţeta video a săptămânii

Un tort de Valentine's Day

Campionat de gatit

Copyright (c) 2008 - 2012 eBucataria.ro. Toate drepturile rezervate.