Ca să știți și voi de ce se numește rețeta asa, arrabbiata este unul dintre sosurile de bază din bucătăria italiană și e un sos foarte picant, ingredientele de bază fiind usturoiul, roșiile și fulgii de chili.
De-o vreme, mama îmi spune că tata are o nouă gustare preferată: o cremă simplă de brânză cu multe arome, foarte ușor de făcut, de altfel. Așa că ieri i-am cerut mamei rețeta și m-am pus pe preparat.
Asta e o mâncare pe care o făcea mama când eram mici. Și ne plăcea rău de tot. Am mai mâncat și prin alte părți, da' zău că nicăieri nu am găsit vreo alivancă la fel de bună - poate și pentru că asta-i varianta cu care, practic, am crescut. Una peste alta, e ușor de făcut, gustoasă și sățioasă.
Piccata e un mod italian de a prepara carnea sau peștele. Cea mai populară variantă e cea a puiului Piccata (chicken piccata), dar in Italia e destul de populară și varianta cu vițel (piccata di vitello). Cert e că eu am văzut-o într-un film, mi-a plăcut cum sună, am încercat-o ieri și am fost extrem de încântat.
Mă întreba la un moment dat cineva dacă ştiu să mai gătesc şi altceva înafară de deserturi. Pe lângă faptul că se presupunea că nici nu aş mai mânca altceva înafară de tarte şi prăjituri (uau, aş vrea eu, dar aş avea cel puţin 100 kg în două luni!), m-a amuzat concluzia lui că dacă am un blog unde postez numai deserturi, numai asta ştiu să şi...
Mie roșiile uscate îmi plac mult. Nu găsesc mereu, dar când găsesc, mă bucur de ele. Și pentru că în week-end s-a întâmplat să-mi vină în vizită un amic francez, am zis să-l "impresionez" cu rețeta asta super gustoasă și destul de simplă.
La origine, piccata se referă la felii de carne (de obicei pui sau pește) sotate, cărora li se alătură un sos cu lămâie, unt și verdețuri. Apoi rețeta a evoluat în diverse feluri, astfel că în zilele noastre la sos se mai adaugă capere și vin, precum și paste, orez sau mămăligă. Varianta pe care am încercat-o eu e cu pui și paste, după cum bine zice și...
În așteptarea înfrigurată a primăverii, care cred că-i pe undeva prin Jamaica, în concediu, că prea nu dă nici un semn, am zis să încerc săptămâna asta câteva rețete un pic mai ușoare decât pizza sau cotlete de porc. Nu mi-a ieșit foarte bine partea cu "ușor", dar mi-a ieșit o ruladă bună.
Prăjitura asta era în copilărie una dintre preferatele mele - și o tot băteam la cap pe mama să-mi facă. Se vede treaba că anumite gusturi nu se schimbă niciodată, pentru că încă îmi place foarte tare, doar că acum mă bat eu pe mine însumi la cap s-o fac. E drept, la asta contribuie și faptul că-i foarte ușor de făcut.
Dintre toate sosurile de brânzeturi, cel de gorgonzola e de departe favoritul meu. Împins de această idee, dar și de faptul că mi-era poftă de curcan (că n-am mai mâncat de când eram mic, ca să zic așa), le-am combinat într-o mod care m-a uns pe suflet.
