5 motive pentru care nu slăbeşti, deşi ţii dietă

Odată ce te-ai decis să dai jos câteva kilograme, mai multe sau mai puţine, alimentaţia e cheia planului tău. Urmează apoi, ca importanţă, antrenamentul fizic, după care organizarea şi alte aspecte ce ţin de un stil de viaţă sănătos.
-
Aşadar, dieta ar putea să dea sau să nu dea roade în funcţie şi de aceste ultime puncte. Dacă te afli şi tu în situaţia în care tot ţii dietă, dar nu slăbeşti (aproape) deloc, citeşte rândurile următoare şi asigură-te că nu faci aceste greşeli şi tu.
1). Te concentrezi prea mult asupra alimentelor sănătoase, dar nu foarte gustoase
Poate părea ciudat, însă creierul nostru ştie ori de câte ori ne concentrăm (şi nu cu foarte mare plăcere) pe acele alimente din farfurie care sunt sănătoase, dar nu şi foarte gustoase.
Te gândeşti prea mult la salata verde, broccoli sau varza din farfurie, dar omiţi să vezi că, pe lângă ele ai şi câteva bucăţele de brânză sau nuci? Ei bine, asta poate determina creierul nostru să producă mai multă grelină, un hormon responsabil cu senzaţia de foame. Te vei simţi mai puţin sătul, va creşte riscul să mănânci mai mult şi mai des, iar corpul îţi va încetini metabolismul. Asta s-ar traduce, bineînţeles, prin mai puţine kilograme date jos.
Nutriţioniştii recomandă să luăm dieta ca atare, fără a ne crampona de acele detalii care nu ne fac plăcere.
2). Eşti prea stresat
Şi nu, aici nu vorbim doar despre acel stres cauzat de “ce să mai mănânc sănătos astăzi”. Un nivel mare de cortizol (hormonul stresului) poate fi cauzat de o mulţime de motive, de la partea profesională, personală, antrenamente fizice prea intense, până la o disfuncţie hormonală care întreţine, practic, această situaţie.
Un nivel mare de cortizol duce, de cele mai multe ori, la depozite de grăsime în jurul abdomenului. Dacă tocmai acea zonă îţi dă de furcă, fă o vizită la medicul endocrinolog şi/sau ia în calcul ceva terapii complementare de relaxare.
3). Ai uitat de proteine!
Ori de câte ori începem o dietă, credem atât de tare că inamicul numărul 1 al siluetei noastre este carnea, încât ajugem să evităm cu totul proteinele!
Mare greşeală, mai ales că unele studii au descoperit faptul că dietele bogate în proteine (sănătoase şi atent alese) pot duce la mai multe kilograme pierdute, cel puţin la început.
Ai nevoie de proteine pentru a fi mai energic, pentru a nu pierde masa musculară odată cu grăsimea (deci vei arăta tonifiat), pentru a nu dezvolta anumite carenţe grave etc. Numărul e totul aici, se pare, aşa că limitează-te la 40-100 g de proteine şi alege surse “sigure” şi sănătoase, cum ar fi o bucăţică de carne de pui de ţară, un iaurt grecesc, 1 ou, peşte, linte, migdale etc.
4). Grăsimile au primit şi ele “ban”!
O altă greşeală este aceea de a elimina complet grăsimile din alimentaţie. Atunci când le alegem, însă, pe cele sănătoase şi le consumăm moderat, ele au numai beneficii pentru noi, chiar şi în timpul dietei: ne simţim sătui mai mult timp, deci nu există riscul să mâncăm mai des şi mai mult, suntem mai energici, ne protejează articulaţiile şi ne stimulează metabolismul.
Avocado, uleiul de cocos, uleiul de măsline, somonul sunt câteva dintre exemplele bune în acest sens.
5). Porţiile sunt prea mari!
Cu alte cuvinte, mănânci prea mult. Oricât de sănătoase ar fi unele ingrediente, nu ţii dietă dacă îţi umpli farfuria cu ele şi apoi mănânci până la ultimul dumicat. De fapt, specialiştii recomandă să mâncăm în cantităţi ceva mai mici, să dăm importanţa cuvenită ritualului mesei şi, în plus, să apelăm şi la alte trucuri: folosirea unor farfurii mai mici sau obiceiul de a nu mânca niciodată tot din farfurie, un obicei prezent şi în tradiţia asiaticilor, unii dintre cei mai sănătoşi oameni din lume,, dar şi cu o siluetă de invidiat.
Vrei să citeşti mai multe despre dieta asiatică, cum şi ce mănâncă cei mai sănătoşi şi mai longevivi oameni? Click aici:
