Rețete

Gustări

Supe / Ciorbe

Pizza / Paste

Mâncăruri gătite

Grătare

Fripturi

Vegetariene

Salate

Deserturi

Retete de post


Cartofi copți cu usturoi

Cartofi copți cu usturoi

Io unu' abia aștept, primăvara, să apară cartofii noi. Îi visez toată iarna prăjiți, cu smântână și mărar. Ieri, când am văzut cartofi noi în galantar, n-am mai ținut cont că-s din Egipt (adică nu foarte gustoși) și mi-am luat. Ajuns acasă, însă, am găsit pe Dietetik de-o rețetă de cartofi copți a Bucătarului Maniac care m-a făcut să-mi lase...

Chipsuri de casă

Chipsuri de casă

Am profitat de faptul că am primit cadou de la Moulinex un super aparat. Se numește Fresh Express și știe să răzuiască, să felieze și să macine cam orice. Eu l-am folosit - întâiași dată, pentru prima oară - la chipsurile astea de cartofi, care înlocuiesc cu mult succes orice chipsuri din magazine.

Cartofi sauté. De Gordon Ramsay.

Cartofi sauté. De Gordon Ramsay.

Practic, asta nu e tocmai o mâncare. Ar putea fi o garnitură. Sau, dacă vreți, o gustare. Într-o zi răsfoiam blogul lui Ionuț și-am văzut la el o menționare a acestei rețete a lui Gordon Ramsay. Pe care m-am apucat s-o fac de îndată, adaptând-o doar un pic la gusturile mele, că mă știți pofticios - și în plus, sunt și un mare fan al bucătarului scoțian.

Supă-cremă de cartofi

Supă-cremă de cartofi

În copilărie, asta era de departe supa mea preferată. Eu nefiind, de altfel, vreun pasionat de zemuri - niciodată n-am fost. Dar pe asta o făcea mama ATÂT de bună, încât m-a cucerit definitiv. Unde mai pui că se face destul de ușor și de rapid.

Fasole bătută

Fasole bătută

Puține mâncăruri fără carne îmi plac atât de mult ca fasolea bătută. Fac rar, pentru că atunci când o am în față nu prea mă pot abține - iar ceapa aia prăjită cu boia, de deasupra, e unul dintre viciile mele. Dar dacă tot suntem în perioada Postului, mi-am zis că pot să mă răsfăț o dată în plus :)

Legume cu sos de soia

Legume cu sos de soia

Iată o rețetă deosebită, simplă și rapidă, potrivită pentru cei care țin post zilele acestea și pentru vegetarieni.

Mămăligă bucovineană

Mămăligă bucovineană

Am să vă rog să ignorați cârnații și telemeaua de oaie din această rețetă. Ele sunt doar o garnitură ocazională pentru cea mai bună și mai ... aparte mămăligă pe care am făcut-o vreodată - adevărata "vedetă" a acestei combinații. Pe cât de simplă, pe-atât de gustoasă și de potrivită cu ce mai vine pe lângă (în cazul meu de azi, telemeaua și...

Înghețată cu kiwi, portocale și ananas

Înghețată cu kiwi, portocale și ananas

Poate n-o fi cea mai potrivită perioadă pentru o înghețată (deși am eu niște prietene care susțin cu tărie că ORICÂND e un moment potrivit pentru înghețată), dar mie mi-a fost poftă. Aveam 2 pungi mari de fructe pe masă, o cutie de ananas în frigider, am făcut-o cât s-a putut de simplu și mi-a luat maxim 20 de minute.

Pâine cu chimen și măsline

Pâine cu chimen și măsline

Îmi place să fac pâine. Din păcate, n-am timp să fac atât de des pe cât mi-aș dori, dar nimic nu se compară cu o bucătărie care miroase a pâine caldă. Pâinea caldă e bună ca... ca pâinea caldă :) Și dacă pâinea mai are și alte minuni prin ea, parcă e și mai bună.

Pate de măsline

Pate de măsline

Ieri a fost pentru mine, categoric, ziua cu măsline. Am făcut pâine cu chimen și măsline (v-o arăt zilele astea) și pate-ul ăsta de măsline. Care e foarte ușor și rapid de făcut, o gustare perfectă pentru musafiri neașteptați.

Gogoși cu parmezan

Gogoși cu parmezan

În mod clar, asta e cea mai simplă rețetă pe care am făcut-o vreodată. Am găsit-o într-o carte veche de bucate de-a mamei și efectiv am fost curios ce iese. Ies niște "gogoși" mult mai gustoase decât buletele de cașcaval, o gustare potrivită oricărei mese cu musafiri care nu țin cură de slăbire și n-au probleme cu colesterolul. :)

Bulete de orez picante

Bulete de orez picante

Aceste bulete sunt un mod delicios de a “refolosi” orezul rămas de la o masă din ziua anterioară. Buletele sunt gustoase și crocante și se pot servi ca atare, sau alături de un dip aromat și condimentat.

Chipsuri de cartofi dulci

Chipsuri de cartofi dulci

Este o rețetă simplă și gustoasă. Folosește un condiment specific bucătăriei jamaicane: ienibaharul. Acesta are o aromă complexă, ca o combinație de scorțișoară cu nucșoară și cuișoare, cu accente piperate.

Cartofi cu lămâie

Cartofi cu lămâie

In primul rând, să mă iertați, dragi cititori ai ebucataria.ro, nu am uitat de voi, doar am avut un program foarte haotic. Azi revenim în forță cu niște super cartofi noi, cu multă lămâie, făcuți la cuptor. O rețetă numai bună pentru orice zi, dar și pe post de garnitură lângă fripturi.

Orez Basmati cu ceapă și curcuma

Orez Basmati cu ceapă și curcuma

Ieri, la peștele cu ghimbir și ceapă verde, am făcut ca garnitură acest orez basmati cu ceapă și curcuma, rețetă pe care am văzut-o la Radu Popovici. A ieșit atât de bun încât am zis că, în mod clar, merită un articol separat. Unde mai pui că în tările asiatice, oricum, orezul e un fel principal.

RSS

Abonare newsletter:

Reţeta video a săptămânii

Un tort de Valentine's Day

Campionat de gatit

Copyright (c) 2008 - 2012 eBucataria.ro. Toate drepturile rezervate.