Alcoolul şi sănătatea - cât alcool e prea mult?

04.03.2017 0 comentarii

Vinul are proprietăţi benefice asupra sistemului cardiovascular, fiind un puternic antioxidant. Despre bere se spune că ar proteja rinichii, iar un pic de tărie înainte de masă nu face altceva decât să ne crească pofta de mâncare. Mituri sau nu, e clar că, într-o anumită doză, alcoolul poate fi benefic. Când şi în ce cantitate, însă, alcoolul poate deveni periculos?

  1. Beneficii vs. Reacţii adverse

    Consumul moderat de alcool are beneficii în special la nivelul sistemului cardiovascular, reducând blocarea arterelor coronare şi scăzând, astfel riscul de infarct.

    Chiar şi colesterolul mărit sau riscul de afecţiuni cognitive ar putea fi reduse consumând alcool într-o cantitate moderată, susţin unele studii.

    Totuşi, nu trebuie să uităm şi de “reacţiile adverse” pe care le putem manifesta atât dacă depăşim o anumită limită, cât şi dacă avem anumite probleme de sănătate, iar consumul de alcool este strict interzis.

    Afecţiuni ale ficatului, gastrită, pancreatită, daune la nivelul creierului, tensiune arterială mărită, boli cardiace, obezitate, risc crescut de osteoporoză sau infarct, infertilitate
    sunt doar câteva dintre problemele de sănătate cu care te poţi confrunta în urma consumului de alcool, pe o durată lungă de timp şi în cantităţi mari.

    Care sunt dozele acceptate?

    În linii mari, datele furnizate de Centers for Disease Control and Prevention sunt următoarele:

    -    Pentru femei – nu mai mult de 1 pahar de acool pe zi.
    -    Pentru bărbaţi – nu mai mult de 2 pahare de alcool pe zi.

    Când vorbim despre 1 pahar de alcool, ar trebui să facem diferenţierea între tipurile de alcool. Astfel, 1 pahar de alcool ar însemna 350 ml de bere, 140 ml de vin şi 44 ml lichior sau alte tării.

    Pe de altă parte, la ocazii speciale se recomandă ca atât femeile, cât şi bărbaţii sănătoşi să nu depăşească limita a 4 pahare de alcool.

    Când şi cine să nu consume alcool?

    Următoarele situaţii vin fie cu o interdicţie, fie cu recomandarea de a-ţi consulta medicul în această privinţă.

    -    Aşadar, e interzis alcoolul dacă vei conduce sau vei practica un sport, dacă te-ai confruntat, tu sau alte persoane din familie, cu dependenţa de alcool/droguri, dacă iei antibiotice, dacă ai insomnie, afecţiuni neurologice, eşti însărcinată, intenţionezi să rămâi însărcinată sau alăptezi.

    -    Părerea medicului este necesară în privinţa consumului de alcool dacă ai alte probleme de sănătate, inclusiv cele care necesită tratament, dacă iei chiar şi suplimente naturale sau ai mai mult de 60 de ani.

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

Autor: ebucataria.ro