Alergiile de sezon – 3 trucuri eficiente pentru a le combate

02.05.2016 0 comentarii

Perioada mai-iunie este una plină de culoare şi soare, însă nu puţini sunt cei care se plâng de, poate, singurul inconvenient apărut acum: alergiile de sezon. Polenul, praful şi toate substanţele din aer cresc inflamaţia în sinusuri şi căile respiratorii, rezultatul fiind apariţia alergiei.

  1. Simptomele diferă ca manifestare şi gravitate, însă, uneori, strănutul, tusea, ochii roşii, eczemele, oboseala accentuată etc. afectează considerabil calitatea vieţii. 
     
    Cei care ştiu că au această sensibilitate, ar trebui să consulte un medic pentru un tratament preventiv. Totuşi, cum unele pastile recomandate dau somnolenţă sau alte efecte adverse nedorite, ar fi bine să iei în considerare şi alte trucuri simple şi eficiente prin care poţi evita alergiile de sezon sau cu ajutorul cărora le poţi reduce la minimum manifestările. 
     
    1. Cunoaşte-ţi foarte bine factorii declanşatori
     
    Strategia contra alergiilor de primăvară începe cu o foarte bună cunoaştere a acestora. Cu alte cuvinte, observă ce îţi face rău sau fă câteva teste alergologice care îţi vor arăta de ce să te fereşti. 
     
    Cei mai mulţi, consideră că alergia sezonieră e o afecţiune generală, dar ai putea să fii alergic doar la polen sau ca simptomele tale să se înrăutăţească într-un anumit moment al zilei.  
     
    2. Limitează contactul cu aceşti factori declanşatori
     
    Există aşa numitele reguli de bun simţ pe care nu toţi le cunosc, însă. Poţi reduce expunerea la factorii care declanşează alergia planificându-ţi programul în aşa fel încât să stai în casă după-amiaza, atunci când nivelul de polen atinge cote maxime, deşi există persoane care se simt mai rău în alte momente ale zilei. |
     
    Dacă acest lucru nu este posibil, poartă o mască specială atunci când lucrezi în grădină, tai iarbă sau ai o alergie severă. 
    Schimbă-ţi imediat hainale odată ce ai ajuns acasă pentru că ele pot conţine încă urme de polen. 
     
    O altă ide bună ar fi ca, în această perioadă, să îţi cureţi sau să îţi înlocuieşti mai des filtrele de aer condiţionat. 
     
    3. Ce zici de dieta anti-alergii? 
     
    Pe lângă medicamentele antihistaminice sau adoptarea unui stil de viaţă organizat şi adaptat cerinţelor acestei probleme, alimentaţia poate fi de un real ajutor. Anumite substanţe din alimente ajută corpul să lupte împotriva alergiilor, aşa că ar fi bine să incluzi în meniu şi următoarea listă: 
     
    - Citricele
     
    În această perioadă, ar fi bine să consumi între 500 şi 1000 mg de vitamina C, în fiecare zi. Bineînţeles, poţi opta pentru suplimentele naturale, dar de ce să nu alegi fructe proaspete şi savuroase, cum ar fi lămâi, portocale, grepfrut, lime etc. O portocală mare conţine aproape 100 mg de vitamina C, în timp ce o jumătate de grefă mare, aproximativ 60 mg. 
     
    Citricele cresc considerabil sistemul imunitar, detoxifică organismul şi scad inflamaţia în corp, reacţie ce apare deseori în timpul alergiilor.  Alege limonadele cu lămâi sau lime, o gustare delicioasă cu portocale sau o salată în care să adaugi astfel de fructe. 
     
    - Varza Kale
     
    De fapt, orice aliment bogat în magneziu ar fi indicat acum. Studiile realizate au relevat faptul că afecţiuni precum astmul sau alergiile sezoniere apar mult mai des la persoanele cu un nivel scăzut de magneziu. 
     
    Varza kale, în mod particular, este o sursă bogată şi de Vitamina C, având un efect dilatator. În plus, conţine un antioxidant puternic, betacaroten, cel care ameliorează atât simptomele alergiei, cât şi pe cele ale astmului. 
     
    Pe lângă varza Kale, o altă variantă demnă de luat în seamă ar fi şi spanacul, studii recente arătând că magneziul şi potasiul din acest aliment ameliorează astfel de afecţiuni. 
     
    -     Pătrunjel
    Potrivit lui Michael Castleman, jurnalist şi autorul a peste 1000 de articole şi 14 cărţi în domeniul sănătăţii, pătrunjelul inhibă secreţia histaminei, substanţa responsabilă cu toate simptomele alergiei de sezon. 
     
    Bineînţeles, se recomandă pătrunjel într-o cantitate moderată, în  preparate, salate sau chiar băuturi revigorante. O idee ar fi să încerci să bei în fiecare zi un suc natural preparat dintr-o mână de pătrunjel proaspăt, 1 castravete, 1-2 lămâi fără coajă, 1 măr verde şi un pic de ghimbir. 
     
    -     Merele 
    Şi merele au proprietăţi anti-histaminice, scăzând totodată inflamaţia în corp. Astfel, ele sunt recomandate în dieta contra alergiilor sau a astmului. 
     
    Rezultatele unui studiu din 2006, realizat pe rozătoare şi publicat în Journal of Investigational Allergology & Clinical Immunology au arătat că polifenolii din mere suprimă eliberarea de histamină, ameliorând considerabil şi simptomele rinitei alergice persistente. 
    Un alt sfat ar fi să foloseşti regulat oţetul de mere pentru că şi acesta are numeroase proprietăţi benefice atât asupra sănătăţii generale, cât şi pentru alergii, în mod special. Creşte imunitatea, susţine alcalinitatea în corp şi echilibrează PH-ul corpului – câteva dintre motivele pentru care ar trebui să îţi începi ziua cu o băutură specială, din oţet de mere. 
     
    Amestecă într-o cană cu apă plată, călduţă, 1 linguriţă de oţet de mere bio (cu sediment) cu 1 linguriţă de suc de lămâie, rade un pic de ghimbir şi adaugă un pic de miere. 
printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

Autor: ebucataria.ro