Aripioare de pui cu susan şi cartofi

Consistent, delicios, cu o aromă specială! Descrierea unui preparat perfect, pe care trebuie să-l încerci şi tu: aripioare de pui cu susan şi cartofi.
-
Ingrediente
6 aripioare de pui
sare, piper
6 cartofi
boia de ardei dulce sau iute
1 ceapă
1 morcov
1 ţelină
1 ceaşcă de supă
1 cănuţă de bulion
seminţe de susan
ceapă verde tăiată mărunt
Mod de preparare
Ia aripioare de pui, spală-le, usucă-le pe un prosop de hârtie şi dă-le cu sare şi piper.
Lasă-le deoparte.
Pune la fiert, în apă cu puţine sare, 6 cartofi în coajă.
După ce dă apă în clocot, mai lasă aproximativ 20 de minute.
Scoate-i, curăţă-i de coajă, taie-i cuburi şi sărează-i.
Ia un vas termorezistent, unge cu un pic de ulei de măsline, fă un pat din ceapă tăiată rondele, morcov şi ţelină.
Deasupra, aşază cartofii şi aripioarele de pui, date în prealabil şi cu boia de ardei.
Mai adaugă 1 ceaşcă de supă în vas şi dă la cuptor.
Lasă aproximativ 30 de minute şi, când şi când, mai deschide şi mai toarnă din sos pe aripioarele de pui.
Spre final, adaugă peste toate şi o ceşcuţă de bulion.
Când serveşti, adaugă ceapă crudă tăiată mărunt şi seminţe de susan.
