Asta este o rețetă inspirată de Vali, însă puțin modificată. Pentru 2 persoane, aveți nevoie de 400 gr. ravioli, cam 2-3 sute de grame de amestec de hribi și ghebe (găsiți la Metro, dacă n-aveți proaspete), 200 gr de șunculiță ardelenească, ulei extravirgin de măsline, un borcan de smântână (vreo 200 de grame, sau două linguri bune), sare, piper și rozmarin. Șuncuțita ardelenească se taie în fâșii mărunte, apoi se prăjește în tigaie, în uleiul de măsline. După ce se pătrunde, se adăugă ciupercile și se acoperă tigaia. Ca o paranteză, ghebele au prostul obicei de a lăsa o materie vâscoasă. Dacă vă deranjează, puteți să le țineți în apă cu multă zeamă de lămâie vreo jumătate de oră înainte de preparare, apoi să le spălați bine. (click pe poze pentru mărire)
Revenind la rețeta noastră, după ce scad un pic ciupercile, se pun cele două linguri mari de smântână și o mână bună de rozmarin, se drege cu sare și piper, după care se mai dă într-un clocot.
Ravioli se prepară (ca și tortellini, de altfel) foarte simplu. Se pune apa la fiert. Când începe să fiarbă, se aruncă ravioli în apă și se lasă 12 minute (ca să iasă un pic mai tari, "al dente" sau 15 minute ca să iasă mai moi - eu vă recomand călduros prima variantă). După aceea, se lasă la scurs și - eventual - se spală. Eu nu le spăl, pentru că există o teorie că spălatul le strică gustul nativ.
Apoi, în farfurie, după ce am turnat sosul de ciuperci peste paste, se adaugă parmezan ras cu multă generozitate.
Poftă bună! :)
![[Twitter]](http://www.ebucataria.ro/bookmarkify/twitter.png)
![[Email]](http://www.ebucataria.ro/bookmarkify/email.png)







