Am primit pachet din Italia. Mi l-a adus Emil Tămaș, un tânăr pe care-l știu de pe Twitter și cu care nu m-am întâlnit prea des pe lângă net (lucru reparabil, de bună seamă). În pachet, o bucată de provolone, grozavă brânză 'talienească (vă invit să gugăliți după dânsa și să aflați detalii picante, așa ca bucata primită de mine). M-a apucat pofta de paste și, în consecință, am făcut o combinație în care am inclus și brânza asta. Iat-o:
Am folosit paste scurte, multicolore pe care le-am fiert în multă apă, cu sare și câțiva stropi de ulei de măsline.
Mai aveam în frigider câteva ciuperci champignon, le-am pus și pe ele la treabă.
O cană de smântână dulce pentru sos și o rămurică din tufa mea de rozmarin, pentru aromă.
Câteva roșii uscate la soare, made in Greece.
Am tăiat ciupercile în jumătăți și le-am pus într-o tigaie, cu puțin ulei de măsline.
Am tocat roșiile și le-am pus peste ciuperci.
Am turnat peste toate astea smântâna, cu rozmarin cu tot. Am pus tigaia pe foc iute.
După trei minute am pus în tigaie pastele fierte și am amestecat bine. Am mai ținut pe foc un minut. Am ras brânză peste pastele din farfurie.
Nu știu cum să vă spun, dar au fost tare bune. Emil, mulțam fain.
![[Twitter]](http://www.ebucataria.ro/bookmarkify/twitter.png)
![[Email]](http://www.ebucataria.ro/bookmarkify/email.png)












