Radu Popovici

7 arome româneşti – amestec de tip pastă

20.09.2010Rețete
[Twitter] [Email]
7 arome româneşti – amestec de tip pastă

În articolul anterior am descris considerentele pe baza cărora am abordat crearea unui amestec de condimente folositor în bucătăria românească. Acum vreau să vă propun un amestec de tip pastă. Bineînţeles, amestecurile de condimente de tip pastă sunt orientate şi spre condimente vegetale proaspete, care să ofere combinaţiei „umezeala” necesară legării ingredientelor. Iată reţeta de bază care, ca şi în cazul variantei pudră a amestecului, poate suferi diferite modificări funcţie de tipul de carne cu care este asociat şi de preferinţele fiecăruia.

Ingrediente:

  • 2 căţei de usturoi, tocaţi
  • 1/2 ardei iute roşu, curăţat de seminţe şi vinişoare şi tocat
  • 1 linguriţă de pastă de muştar
  • 1/2 linguriţă de miere
  • 1/2 linguriţă de sare
  • 1 lingură de mieji de seminţe de floarea-soarelui, prăjiţi şi săraţi
  • 1 lingură de verdeaţă proaspătă


Rețetă

Se piseaza semintele de floarea-soarelui intr-o piua. Se adauga sare, usturoi si ardei iute si se piseaza pana se obtine o pasta omogena.

7 arome romanesti pasta - se piseaza semintele de floarea soarelui cu usturoi, ardei iute si sare

Se adauga frunzele de verdeata tocate si se continua pana ce amestecul este foarte omogen.

7 arome romanesti pasta - se adauga frunzele de verdeata tocate

Se combina cu mustarul cu miere pana se omogenizeaza.

7 arome romanesti pasta - mierea se amesteca cu mustar

Se adauga acest amestec la combinatia de condimente si se amesteca bine.

7 arome romanesti pasta - se adauga amestecul de miere si mustar in combinatia de condimente

Depozitaţi pasta de condimente în recipiente bine închise, în frigider. Turnaţi deasupra ei un strat subţire de ulei de floarea-soarelui ca să o protejaţi de oxidare. Ar trebui să-şi păstreze calităţile timp de 1-2 săptămâni.

Sfaturi:
În loc de miere se poate folosi şi zahăr, dar mierea are avantajul de a “lega” mai bine ingredientele şi de a oferi o consistenţă lipicioasă, care facilitează contactul dintre carne/legume şi pasta de condimente.

Seminţele de floarea-soarelui au rol de îngroşător şi de a da adâncime gustului. Ele adaugă un accent extrem de interesant de gust “de nucă” şi o aromă de alune care completează şi echilibrează bine restul miresmelor.

Puteţi obţine o altă culoare folosind ardei iute verde, sau galben, în locul celui roşu. Bineînţeles, se schimbă puţin şi gustul şi aroma (ardeiul iute verde are o aromă mai proaspătă şi o iuţeală mai lipsită de subtilitate).

Pentru un plus de culoare puteţi adăuga la reţeta de bază şi 1-2 linguriţe de boia dulce. Folosiţi boia de bună calitate şi veţi obţine şi un plus de aromă afumat-fructată.

Apreciere:

Pasta are o culoare foarte frumoasă şi o textură destul de omogenă (textura depinde în bună măsură de cât timp alocaţi pisări ingredientelor solide). Aroma şi gustul sunt echilibrate şi extrem de tentante.
Gustul este o combinaţie de dulce-sărat-acrişor-picant, mai puternic şi chiar mai plăcut, în opinia mea, decât cel al variantei de 7 arome româneşti pudră.

Variante:
Ca şi în cazul amestecului 7 arome româneşti de tip pudră, jonglând puţin cu verdeaţa aromată se pot obţine variaţiuni care se potrivesc mai bine cu un anumit fel de carne. Iată câteva propuneri pe care vă rog să le luaţi doar ca puncte de reper; sunteţi liberi să asociaţi cărnii oricare verdeaţă vă convine cel mai mult.

  • Pui – busuioc, pătrunjel, mărar, tarhon
  • Peşte şi fructe de mare – mentă, busuioc, mărar, pătrunjel
  • Porc – oregano, măghiran, salvie, cimbru, rozmarin
  • Vită – cimbru, măghiran, oregano
  • Miel – rozmarin, cimbru, tarhon
  • Berbecuţ – oregano, rozmarin
  • Vânat -  cimbru, rozmarin, salvie



Accente de gust/aromă:
Ca să adaptaţi reţeta de bază a pastei de condimente cu gustul propriu, puteţi obţine diferite accente de gust / aromă adăugând la reţetă următoarele cantităţi:
Pentru un accent dulce: 1/2 linguriţă de miere
Pentru un accent dulce-amărui: 1/2 linguriţă de miere şi 1/2 linguriţă de scorţişoară
Pentru un accent dulce-acrişor: 1/2 linguriţă de miere şi 2 linguriţe de suc de lămâie
Pentru un accent dulce-acrişor-fructat: 1/2 linguriţă de miere şi 1 lingură de suc de portocală
Pentru un accent dulce-iute: 1/2 linguriţă de miere şi 1/2 ardei iute proaspăt, tocat
Pentru un accent iute: 1/2 ardei iute proaspăt, tocat şi 1-2 căţei de usturoi, tocaţi
Pentru un accent sărat: 1/2 linguriţă de sare
Pentru un accent acrişor: 2 linguriţe de suc de lămâie
Pentru un accent acrişor-iute: 2 linguriţe de suc de lămâie şi 1/2 ardei iute proaspăt, tocat

Bineînţeles, accentele sugerate de mine se pot obţine şi cu alte ingrediente; de pildă, ardeiul iute se poate înlocui cu boia iute (acest lucru păstrează oarecum iuţeala, dar schimbă aroma).

Sfaturi:
Folosiţi 1-2 linguriţe de pastă pentru o porţie de carne. Eu am experimentat cu cantităţi între 1/2 linguriţă şi 2 linguriţe. 1/2 linguriţă este, după mine, prea puţin, apelaţi la această cantitate doar dacă sunteţi extrem de precauţi cu condimentele. Cei cărora le place gustul iute pot apela, cred eu, chiar la 2 1/2 – 3 linguriţe per porţie.

Pasta poate fi folosită şi la marinarea cărnii. O preparaţi după cum vreţi, apoi o amestecaţi cu carnea tăiată cubuleţe. O lăsaţi la marinat câteva ore (cel mai bine peste noapte) în frigider, apoi o sotaţi în puţin ulei bine încins.

O altă modalitae de a găti cu această pastă este să adăugaţi cantitatea dorită în sosul unei tocane, sau chiar într-o ciorbă picantă, şi să fierbeţi încetişor lichidul timp de 3-4 minute, amestecând ca pasta să se incorporeze uniform în lichid.

Exemplul de reţetă care va urma mâine va folosi peştele, aşa că preparaţi-vă varianta pe care o socotiţi potrivită (eu am folosit pătrunjel şi am ales un accent iute-acrişor, deci am plusat la ardei iute şi am adaugat suc de lămâie).
 

Mai citeste si:

Friptură simplă de mistreț

7 arome românești - amestec de tip pudră

Pui Sichuan

 

Comentarii (1)

Excelent! In sfirsit avem si noi garam-masala noastra :)! Patenteaz-o pina nu ti-o ia cineva inainte!

Comenteaza

codul de validare Posteaza
RSS

Abonare newsletter:

Reţeta video a săptămânii

Un tort de Valentine's Day

Campionat de gatit

Copyright (c) 2008 - 2012 eBucataria.ro. Toate drepturile rezervate.