Borşul – cum se prepară şi beneficiile pentru sănătate

27.01.2016 0 comentarii

Îţi place gustul ciorbei acrite cu borş tradiţional? Nici nu e de mirare la cât de gustos, dar şi sănătos este acest lichid rezultat din procesul de fermentaţie al tărâţelor de grâu.

  1. Puţini ştiu, însă, că pe lângă folosirea lui la diverse preparate delicioase, borşul în sine este foarte benefic sănătăţii noastre, iar curele cu borş sunt tot mai des întâlnite.

    Atunci când este preparat corect, de oameni mai aprigi la mânie, spune tradiţia, borşul iese acru, gustos şi are numeroase efecte terapeutice.

    Care sunt beneficiile lui pentru sănătatea noastră?

    Borşul – remediu contra anemiei şi oboselii cronice

    Foarte bogat în vitaminele din complexul B, vitaminele C, D, H, aminoacizi, carbohidraţi, magneziu, fosfor, seleniu şi crom, borşul este un remediu excelent contra anemiei.

    În plus, foloseşte-l atunci când te simţi epuizat fizic şi psihic.

    De ajutor în probleme pulmonare

    Un alt beneficiu des menţionat, şi asta pentru că, se pare, anumite substanţe din borş anihilează bacilii ce declanşează bolile pulmonare, cum ar fi tuberculoza.

    Ameliorează bolile cardiace, astmul şi infecţiile respiratorii

    Acţiunea lui benefică are loc şi asupra sistemului cardio-respirator. Astfel, se pare că, administrat ca tratament adjuvant, nicidecum ca înlocuitor al tratamentului alopat, borşul reglează hipertensiunea, ameliorează astmul şi tratează infecţiile respiratorii.

    Este unul dintre cele mai bune remedii contra mahmurelii

    Intoxicaţia cu alcool poate fi anihilată cu borş! În plus, simptomele specifice mahmurelii (ameţeală, dureri de cap, senzaţia de vomă, indigestie etc.) sunt mult diminuate dacă bei borş.

    Este un bun detoxifiant

    Cu atâtea minerale, vitamine şi aminoacizi, borşul ajută la detoxifierea rinichilor, colonului, deci la detoxifierea întregului organism.

    Precauţii

    Dispepsia acidă sau tulburările gastrointestinale cronice sunt două condiţii în care se necesită prudenţă atunci când folosim borş.

    Cât şi cum să bei borş pentru a beneficia de proprietăţile sale terapeutice?

    În cazul în care nu te încadrezi în precauţiile asociate consumului de borş, utilizează-l în preparate culinare şi bea o cană cu borş cu 15 minute înainte de fiecare masă, timp de 20-30 de zile.

    Cum se prepară borşul tradiţional?


    Deşi există întotdeauna varianta din comerţ, nu e atât de greu să îţi prepari borş în casă. Metoda poate părea complicată la început, dar cu siguranţă te vei descurca.

    Aşadar, ai nevoie de huşti, 6 pumni de tărâţe de grâu, 6 pumni mălai şi 5 litri de apă.

    În privinţa huştilor, poţi apela la ţăranii care vin în pieţe cu tot felul de alimente tradiţionale sau le poţi prepara chiar tu.

    Iată cum:

    -    Pune într-o oală (de preferat de pământ) 2 pumni de mălai şi 2 pumni de târâţe de grâu, amestecă-le cu puţină apă călduţă, astfel încât să fie groase.

    -    Acoperă şi lasă acest amestec lângă o sursă de căldură, aproximativ 2 zile, amestecând din când în când.

    -    După 2 zile, huştile vor mirosi a acru, semn că sunt gata de a fi folosite la prepararea borşului.

    Luăm o găleată din plastic mai mare (de aproximativ 15 litri) şi în această găleată amestecăm cei 6 pumni de târâţe de grâu cu cei 6 pumni de mălai şi cu 1 cană de apă rece, astfel încât să fie groase, dar înmuiate, puţin mlăştinoase.

    Amestecă bine, după care adaugă şi huştile preparate de tine.

    Compoziţia trebuie să fie una groasă.

    Pune într-o oală mare 5 litri de apă şi lasă până când apa fierbe în clocot.

    După aceea, ia-o şi răstoarnă peste compoziţia de mai sus, în două etape.

    Toarnă jumătate, amestecă cu o lingură de lemn mare sau cu făcăleţul.

    Toarnă apoi restul de apă şi mai amestecă câteva secunde până când se va forma deasupra un fel de spumă albă.

    Acoperă găleata cu un capac, bagă într-un sac de nailon mai gros sau într-o sacoşă mai groasă şi mai mare, astfel încât să acopere şi gura găleţii.

    Leagă deasupra pentru a avea mai multă căldură, acoperă cu ceva gros şi pune lângă o sursă de căldură.

    De două ori pe zi, dimineaţa şi seara, descoperă şi amestecă bine cu lingura de lemn.

    Repetă procedeul 2-3 zile. După a doua zi, încearcă şi borşul şi, dacă este suficient de acru, îl poţi scurge. Dacă nu, mai aşteaptă o zi.

    După ce vei scurge borşul astfel rezultat, în găleată va rămâne compoziţia mai groasă, adică huştile.

    Nu trebuie să le arunci sau să le păstrezi la frigider acum pentru că din compoziţia asta se mai poate face borş încă de 2 ori.

    Aşadar, ia o oală de 5 litri, umple cu apă şi pune pe foc. De astă dată, nu mai lăsa să dea în clocot, ci las-o doar până e călduţă.

    În acel moment, toarnă iar în găleată, peste huşti, tot în două etape, acoperă, lasă la căldură şi repetă procedeul de sus.

    După a treia oară, când vei scurge borşul şi vor rămâne în găleată huştile, păstrează din acestea 1.2 litri, într-o sticlă, lăsată la frigider pentru următoarea dată când vei dori să prepari borş.

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

Autor: ebucataria.ro