Chiftele à la Arhi

06.02.2018 2 comentarii

Mă știți de mare pofticios. Când am văzut la Arhi clipul în care prepară chiftele (și le și povestește într-un mod aparte) am știut, am simțit că trebuie să le fac și eu. Pentru că omul are darul povestirii - iar eu, în timp ce îl urmăream, simțeam în nări miresmele pârjoalelor bucovinene.

  1. Ingrediente (așa cum le-am folosit eu)

    • 500 gr carne de porc (cotlet cu grăsime, fără os)
    • 500 gr carne de vițel (pulpă)
    • 4 fire ceapă verde
    • 5 căței de usturoi
    • 100 gr pesmet
    • 2 ouă
    • 1 legătură de mărar
    • 2 cartofi
    • sare, piper
    • ulei (pentru prăjit)

    Am preferat să-mi toc singur carnea, cu un satâr. Mai întâi, pe cea de porc.

    Chiftele - carnea de porc se toaca

    Apoi pulpa de vițel.

    Chiftele - se toaca si carnea de vitel

    Într-un castron, am amestecat cărnurile, cei doi cartofi (curățați și dați pe răzătoare), ceapa verde tocată mărunt, usturoiul pisat, pesmetul, cele 2 ouă și mărarul - tocat și el.

    Chiftele - intr-un castron carnurile se amesteca cu ou, pesmet, cartof ras, marar, ceapa si usturoi

    Am amestecat totul cu mâna, musai cu mâna. Îndelungat, să se amestece ca lumea.

    Chiftele - se amesteca ingredientele cu mana

    Apoi am pus sare și piper și am amestecat din nou. Când s-a omogenizat, am presat cu palmele, ca să iasă aerul.

    Chiftele - amestecul se preseaza pentru a scoate aerul din el

    Am făcut niște bile mai mari. Nu le-am dat prin făină, că am eu o problemă cu făina prăjită.

    Chiftele - se formeaza bile din amestec

    Apoi le-am pus la prăjit într-o tigaie cu ulei încins. Le-am întors, am avut grijă să se pătrundă bine (că v-am spus, le-am făcut măricele).

    Chiftele - chiftelele se pun la prajit in ulei incins

    Le-am scos într-un castron, le-am lăsat să scape de ulei.

    Chiftele - chiftelele se scot intr-un castron pentru a se scurge uleiul

    Lângă ele, am făcut niște cartofi copți simpli, cu puțin rozmarin.

    Chiftele - chiftelele se servesc calde, cu garnituri diferite

    Mi-au amintit de chiftelele din copilărie, de mirosul bucătăriei mamei mele. Au fost geniale. Poftă bună :)

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

  • falvorotarybids

    yamy...am inteles k dak pui lapte in carnea tocata ..ies chiftelutzele mai fragede

    28.06.2010
  • Madalin Paul

    O sa incerc reteta, sa vedem ce iese..

    28.06.2010
Autor: Andrei Crivăț