Chiftele libaneze cu sos

Mie, recunosc, îmi plac chiftelele. Rău de tot. Din pui, din porc, din vită, din miel, cu sos, fără sos, prăjite în ulei sau pe grătar - îmi plac. Cred că-mi și amintesc de copilărie, când stăteam lângă mama foarte atent să reușesc să fur prima chiftea fierbinte scoasă din tigaie. Astea, însă, sunt altfel decât toate chiftelele mâncate de mine până acum. Sunt diferite. Am martori :)
-
Ingrediente
- 500 g pulpă de vițel, tocată (nu dată la robot, ci tocată la mașina de tocat)
- 2 cepe mici
- 1 ou
- 2 linguri de pesmet
- 1 linguriță de sumac (opțional)
- 4 căței de usturoi
- 1 cană de sos de roșii
- 1 ardei iute verde
- 2 căni de apă
- 1 lingură de cimbru uscat
- 2 lingurițe de ulei de măsline
- sare, piper
Rețetă
Mai întâi, am amestecat bine, cu mâna, carnea tocată cu oul, pesmetul, usturoiul zdrobit, 1 dintre cepe (tocată mărunt) și sumacul. Am pus și niște sare și niște piper.
Am făcut niște biluțe din carne, micuțe.
Le-am pus pe grill, nu mult, cât să se prăjească un pic la suprafață.
Apoi le-am scos și le-am pus deoparte.
Într-o oală am călit, în uleiul de măsline, cealaltă ceapă și ardeiul iute, tocate mărunt.
Când s-au înmuiat, am pus sosul de roșii.
Am amestecat bine, apoi am pus apa și cimbrul.
Am lăsat să dea în clocot și să fiarbă vreo 10 minute, după care am pus chiftelele.
Le-am lăsat să fiarbă 30-40 de minute, la foc mediu.
Au fost, cum spuneam, diferite de chiftele cu sos cu care eram eu obișnuit. Aromate și foarte gustoase. Poftă bună :)

Faaaaine de tot. Mi-ai dat o idee pentru cel putin un pranz de saptamana asta...