Crispy strips cu sos de usturoi

Ieri, în urma unui concurs amplu, Ligia Adam a fost declarată Miss Twitter. Întrucât am făcut parte din juriu, i-am promis că-i dedic o rețetă aici, pe eBucataria. Când mi-a spus că mâncarea ei preferată e "crispy strips, ca la KFC", m-am uitat un pic cruciș - eu n-am mâncat niciodată crispy strips de la KFC, așa că nu știam deloc cum sunt. Dar apoi am întrebat în stânga și-n dreapta și am făcut să fie bine :)
-
Ingrediente (pentru 2 porții)
- 2-3 felii de piept de pui
- 50 de ml de ulei extravirgin de măsline
- 6 căței de usturoi
- 1 linguriță de curry
- zeama de la jumătate e lămâie
- 2 cm de rădăcină de ghimbir
- 3 linguri de făină
- 2 lingurițe și jumătate de boia iute
- 1 ou
- 30 ml lapte
- 5 linguri de fulgi de porumb
- 3 linguri de smântână
- 2 linguri de muștar iute
- 1 linguriță de rozmarin măcinat
- mult ulei (pentru prăjire în baie de ulei - deep fry)
Rețetă
Am tăiat feliile de piept de pui fâșii, întâi pe lung, apoi pe jumătate.
Le-am pus într-un castron și peste ele am turnat uleiul de măsline și zeama de lămâie. Am mai pus 2 căței de usturoi zdrobiți, ghimbirul dat pe răzătoarea mică și o linguriță de curry, pentru un gust aparte.
Le-am amestecat pe toate bine și le-am marinat 2 ore în frigider.
Cât s-au marinat, am pregătit fulgii de porumb.
I-am pus intr-o pungă și i-am zdrobit cu sucitorul.
Am pus într-un castron făina și am amestecat-o c-o linguriță de boia iute.
Într-o farfurie adâncă, am bătut bine oul și l-am amestecat cu laptele și cu încă o linguriță de boia iute.
Apoi, dacă tot aveam timp (nu trecuseră cele două ore pentru marinarea puiului) am făcut sosul de usturoi. Am amestecat bine ceilalți 4 căței de usturoi, zdrobiți, cu smântâna, muștarul, rozmarinul și o jumătate de linguriță de boia iute.
Când a venit vremea, am scos fâșiile de pui din marinadă. Le-am scurs, le-am tăvălit bine de tot prin făină, apoi le-am dat prin oul cu lapte și la urmă le-am tăvălit prin fulgii zdrobiți de porumb.
I-am lăsat deoparte și am încins uleiul într-o tigaie adâncă. Uleiul trebuie să aibă o înălțime de 2-3 degete și să fie foarte bine încins. Am pus puiul la prăjit.
După vreo 2 minute, poate chiar mai puțin, am scos fâșiile de pui într-un vas tapetat cu șervețele (ca să absoarbă uleiul). Apoi le-am pus pe farfurie cu sosul de usturoi.
Sper să-ți placă, Ligia. Poftă bună :)

stii adresa agentiei, nu? :D
Oai! Trebe sa incerc zilele astea :-D Arata super si banuiesc ca au un gust foarte bun.
Sigur c-o stiu. Voi stiti adresa laboratoarelor ultrasecrete eBucataria, nu ? :))
Yummy :P Sa lasam deoparte colesterolul si trigliceridele astazi ,huh ?
Dan, ce viata e aia in care nu cazi in pacat macar din cand in cand ? :))
da, dar nu ne sperie distanta. stim cum e sa primesti pachet de-acasa via tren :D
imi si imaginez cat de crocante sunt :D Trebuie neaparat sa fac si eu. Revin cu pareri si impresii
...
Eu am incercat o singura data sa fac snitel cu fulgi de porumb, si am cam da-o in bara. fulgii s-au cam ars iar carnea nu a fost destul de patrunsa. oare care sa fie cauza?
Extraordinar arata ! Si ideea de a folosi la retete poze cu etapele de preparare e geniala ! Supeeeeeeeeeer !!!
f bun
din cauza faptului ca fulgii au zahar, care la temperatura ridicata coloreaza produsul :) incearca de ex. pe aripioare fierte in prealabil, apoi date prin "panada lichida" si pein fulgii de porumb. Vezi ce-ti iese Panfi