DESTINAȚII CU GUST Mehedinți: Plăcinta cu spanac și ouă, pe masa legumicultorilor

15.06.2015 0 comentarii

Legumicultorii din Cerneți, localitate situată la doi kilometri de Drobeta Turnu Severin, au devenit celebri în județul Mehedinți, datorită unui produs de patiserie de sezon: plăcinta cu spanac și ouă.

  1. Una dintre gospodinele din localitate, Rodica Frățilă, a precizat pentru AGERPRES că pentru prepararea plăcintei cu spanac și ouă sunt necesare pentru opt porții următoarele ingrediente: 400 g făină, 15 g ulei de măsline, 200 ml apă rece, o linguriță rasă de sare, 450 g spanac opărit, 250 g urdă de vacă, 80 g parmezan, patru ouă, un cățel de usturoi, 15 boabe de piper pisat.

    Plăcinta se prepară astfel: mai întâi se cerne pe un platou sau într-o postăviță din lemn făina și se adăugă apă și uleiul. Aceste ingrediente se amestecă și se frământă până când se obține un aluat elastic care nu se lipește de mână. Compoziția obținută se învelește în folie de plastic alimentară și se pune în frigider pentru treizeci de minute.

    Până când acesta va crește, se spală foile de spanac, și se pune la foc o oală cu apă, în care s-a adăugat sarea. Când apa începe să fiarbă se pune spanacul și se lasă un minut. După aceea se strecoară spanacul și se lasă la zvântat.

    Se pune apoi o lingură de ulei de măsline într-o tigaie pusă la foc, se adaugă usturoiul ușor zdrobit, și după un minut, se pune conținutul respectiv peste spanacul pus într-o cratiță. După ce se toacă mărunt, se pune într-un alt vas. Se adaugă urda, parmezanul ras, un ou, sare și piper după gust. Toate se amestecă până compoziția devine consistență. Se scoate aluatul din frigider, se împarte în patru bucăți egale.

    Fiecare bucată se pune pe masa pudrată cu făină. Se întinde până se realizează o foaie foarte subțire, de aproximativ doi milimetri grosime. Se tapetează cu ulei și făină și se pune într-o formă. Marginile foii trebuie să depășească pereții acesteia. Se unge uniform cu ulei de măsline și peste ea se pune a doua foaie de aluat.

    Se adaugă umplutură de spanac și se nivelează bine.

    "Facem trei gropițe în umplutură și adăugăm cele trei ouă crude. Acoperim umplutura cu o altă foaie de aluat, o ungem cu ulei de măsline și adăugăm ultima foaie. Se taie aluatul, apoi strângem cu atenție marginile celor patru foi de aluat. Ungem plăcinta cu puțin ulei de măsline și o înțepăm cu coarnele furculiței din loc în loc. Întregul preparat se introduce în cuptorul preîncălzit la 180° pentru 45-50 minute. Scoatem plăcinta din cuptor, o lăsăm să se răcească, apoi o scoatem din formă și o punem pe un crăpător", spune Rodica Frățilă.

    Se servește călduță sau rece.

    Sursa: Agerpres

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

Autor: ebucataria.ro