DESTINAȚII CU GUST Tărhană, un fel de cous-cous, preparată în mod tradițional, ca la Turnu

15.09.2015 0 comentarii

Tărhana, a cărei denumire vine din limba maghiară (tarhonja - n. red.), este asemănătoare cu binecunoscutul couscous, acest gen de paste fiind utilizat foarte mult în bucătăria din Ardeal.

  1. 'De obicei, tărhana se prepară la începutul toamnei. În funcție de dimensiune, tărhana se poate folosi, după dorință, fiartă în apă, în supa de pui, în supa de oase sau în supa de legume, se poate servi ca și garnitură lângă tocănițe sau fripturi, se poate fierbe în supa de roșii, ș.a.m.d.', a declarat pentru AGERPRES, Piroska Toth, președinta Organizației Non—Profit 'Pro Pir Kult', din localitatea Turnu, județul Arad.
    Potrivit acesteia, pentru prepararea aluatului pentru o porție de tărhană se folosesc 10 ouă, făină și sare.

    Pentru prepararea aluatului se sparg ouăle într-o covată din lemn (neapărat din lemn, pentru că, dacă s-ar folosi un vas din metal, smălțuit sau nu, aluatul s-ar înmuia) și se bat, se pune aproximativ o lingură de sare, se adaugă făina cât cuprinde, după care se frământă aluatul.

    'La început, aluatul se va frământa ceva mai greu, va fi sfărâmicios, dar încet—încet se omogenizează. Se frământă până aluatul devine foarte vârtos. Nu se adaugă apă, însă dacă simțim că nu este suficient de elastic îl stropim cu puțină apă, după care continuăm frământatul. Când considerăm că aluatul este gata, îl dăm pe un fel de site speciale, având găuri de diferite dimensiuni, funcție de dimensiunea dorită a tărhanei. Ulterior, tărhana se va usca pe un stergar de in sau de cânepă. Ea va fi afânată din când, pentru a scăpa mai repede de umezeala aluatului', a spus Piroska Toth. 

    Sursa: Agerpres
     

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

Autor: ebucataria.ro