Dieta FODMAP – fără medicamente împotriva tulburărilor gastrointestinale

27.10.2015 0 comentarii

Alegerile alimentare au cea mai mare importanţă în contextul sănătăţii sistemului gastrointestinal. Nici nu e de mirare de ce medicii recomandă mai întâi o dietă corespunzătoare, înainte de a recurge la tratamentul alopat.

  1. Din păcate, de cele mai multe ori se ajunge la medic atunci când situaţia e cronică, iar schimbările în alimentaţie nu atât de drastice sau corecte pe cât ar trebui. La asta s-au gândit, poate, şi cercetătorii de la Universitatea Monash, din Melbourne, Australia, atunci când au conceput dieta FODMAP.

    Adaptată apoi de specialiştii din Londra, acest concept se bazează pe eliminarea tipurilor de substanţe care ar putea contribui la apariţia problemelor digestive.

    Ce presupune şi care sunt beneficiile dietei FODMAP?

    FODMAP este de fapt un acronim pentru tipul de carbohidraţi de eliminat din dietă: Fermentale Oligo-, Di-, Mono-saccharides and Polyols.

    Explicaţia specialiştilor este una simplă: mulţi compuşi, zaharurile, de exemplu, cer anumite enzime pentru o digestie bună. Când organismul nostru nu are aceste enzime necesare, atunci apar şi tulburări gastrointestinale ca balonări, constipaţie, dureri abdominale, diaree, eczeme etc.

    Pe de altă parte, alte substanţe, cum sunt fibrele nedigerabile, reprezintă un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor din intestin.

    În vreme ce unii nu par a avea probleme majore în urma unui asemenea stil alimentar, alţii prezintă o toleranţă mai mică, confruntându-se mai des cu astfel de simptome, deseori destul de agresive.

    Aşadar, dacă manifestări precum balonare, durere, constipaţie, diaree, greaţă nu îţi sunt tocmai străine, dieta FODMAP ar putea să îţi fie de ajutor.

    Vestea bună e că specialistiti susţin că nu e nevoie să elimini complet toate alimentele interzise, iar rata de eficienţă a acestei diete este de 76%.  În plus, după un timp, poţi începe să consumi din nou anumite alimente pentru a vedea dacă, într-adevăr, organismul nu le tolerează.

    Alimente nerecomandate:


    -    usturoi, ceapă, anghinare, sparanghel, fasole, sfeclă roşie, fasole neagră, conopidă, ciuperci, mazăre, boabe de soia, praz, caise, mere, avocado, mure, cireşe, curmale, smochine, goji, mango, nectarine, piersici, pere, ananas uscat, prune, roşii, stafide, pepene, cârnaţi şi carne procesată, cereale sau produse de patiserie cu grâu, agave, fructoză, miere, sos pesto, sos de gutui, cuburi pentru supă, tahini.

    Alimente recomandate:

    -    banane, afine, dovleac, merişoare, struguri, lămâi, portocale, fructul pasiunii, zmeură, căpşuni, morcov, ţelină, vinete, ghimbir, salată verde, fasole verde, păstarnac, cartof, ardei roşu, spanac, cartof dulce, dovlecei, roşii, busuioc, chili, coriandru, lemongrass, mentă, oregano, pătrunjel, cimbru, rozmarin, cereale fără gluten, orez, ovăz, mămăligă, mei, quinoa, tapioca, lapte fără lactoză (dar să nu aibă aditivi), brânză mai tare (Brie şi Camembert), ulei de măsline, tofu.

    Alte reguli ale dietei:

    -    mănâncă regulat, la ore bine stabilite, nu cu pauze foarte lungi intre
    -    nu te grăbi atunci când mănânci
    -    nu sări peste mese
    -    bea cel puţin 8 pahare de apă pe zi şi alte băuturi, dar nu dintre cele cu cofeină
    -    nu consuma mai mult de 2-3 căni de cafea şi ceai pe zi
    -    limitează consumul de alcool şi băuturi acidulate
    -    consumă maxim 1-2 porţii de fructe pe zi
    -    renunţă la îndulcitorii artificiali şi aditivii sintetici.

    Avantajele dietei

    1). Cuprinde numeroase alimente pe care le poţi integra în dieta zilnică. Totul este să te organizezi pentru a avea un plan alimentar echilibrat. Eliminând toate acele alimente cu un indice glicemic mare ar putea apărea şi alte beneficii, cum ar fi scăderea în greutate sau ameliorarea unor problem de sănătate adiacente.

    2). Este eficientă, nu presupune scoaterea totală a unor grupe alimentare, deşi, în situaţii mai grave, ar fi de preferat eliminarea unor produse.

    3). După o anumită perioadă, permite reintroducerea anumitor alimente tocmai pentru a verifica dacă organismul prezintă sau nu o toleranţă redusă la acel aliment.

    Dezavantajele dietei

    1). În ciuda beneficiilor prezentate în principal de specialiştii australieni şi cei englezi, studiile sunt încă la început şi datele insuficiente.

    2). Ar putea fi dificil să implementezi singur o asemenea dietă, aşa că este recomandat să ceri ajutorul unui nutriţionist.

    3). Pentru a elimina şi preveni reaparatia simptomelor ar fi necesar să ţii cont şi de celelalte reguli. În plus, trebuie să consulţi de fiecare dată eticheta unui produs.

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

Autor: ebucataria.ro