DULCEGĂRII Gorj: Tort de nuci cu cremă de ciocolată

19.08.2018 0 comentarii

Un desert mai pretențios, dar care cu siguranță poate fi vedeta unei mese festive cu care vă veți surprinde plăcut invitații, este tortul de nuci cu cremă de ciocolată. Acesta garantează satisfacerea gusturilor în materie de "dulce" chiar și în rândul celor mai pretențioși meseni.

  1. Doamna Maria Filip din Târgu-Jiu ne-a povestit că prepară acest tort la ocazii speciale, cum ar fi zile de naștere, dar și la sărbători.

    Pentru blat, ingredientele necesare sunt: șase ouă, șase linguri de zahăr, nouă linguri de nucă pisată, o lingură de pesmet, o jumătate de linguriță de cacao sau de cafea, zeama și coaja de la o lămâie.

    "Se freacă bine gălbenușurile cu zahărul, se adaugă treptat nucile, pesmetul, cafeaua sau cacao, coaja și zeama de lămâie, iar la urmă albușurile băute spumă, amestecându-se ușor de sus în jos. Compoziția se toarnă într-o formă rotundă bine unsă cu unt și tapetată cu făină și se coace la cuptor. Se scoate și se lasă să se răcească, iar apoi blatul se taie în două părți", ne explică doamna Maria.

    Pentru cremă, avem nevoie de 125 de grame de unt, trei linguri de zahăr, două gălbenușuri, 100 de grame de ciocolată topită în două linguri de lapte, o jumătate de lingură de cafea și esență de rom.

    "Se freacă untul spumă, se adaugă zahărul, gălbenușurile, se freacă până la omogenizare, să se topească zahărul, iar apoi se adaugă ciocolata, cafeaua și romul. Crema se lasă la rece, iar după ce s-a răcit, trecem la asamblarea tortului. Se adaugă cremă peste prima jumătate de blat, se pune cea de-a doua jumătate și se adaugă din nou cremă. Se ornează cu nuci întregi trase prin zahăr caramelizat și se dă la rece. Se porționează și se servește cu multă poftă", spune gospodina din Târgu Jiu.

    Sursa: Agerpres

     

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

Autor: ebucataria.ro