Fără grăsimi, fără zahăr, fără gluten – pericolele de dincolo de etichetă

Se spune deseori că trebuie să învăţăm să citim eticheta produselor pe care le achiziţionăm. Poate tocmai de aceea, tindem le alegem mult mai des pe acelea care, credem noi, au înlăturat unele pericole recunoscute. Zahărul, glutenul la care putem fi intoleranţi sau grăsimile ce pot creşte colesterolul sunt doar câteva dintre aceste ingrediente de care ne ferim.
-
Rezultatul? Optăm mult mai des pentru produsele despre care credem că au găsit înlocuitorii perfecţi. Cu toate astea, cât de sănătoase sunt aceste alternative şi care sunt pericolele de dincolo de etichetă?
Produse fără grăsimi
Dacă vrei să slăbeşti sau să îţi ameliorezi unele afecţiuni, ai putea crede că produsele de pe raftul “fat-free” (fără grăsimi) sunt cele mai indicate. Din păcate, lucrurile nu sunt atât de simple.
În primul rând, cum de multe ori “fat-free” înseamnă şi “taste-free” (fără gust), producătorii nu se sfiesc să adauge o cantitate mai mare de zahăr sau sare pentru a suplini la capitolul gust. Uneori, s-ar putea ca aceştia să folosească sirop de porumb, una dintre principelele cauze ale obezităţii.
În plus, după ce grăsimile au fost înlăturate, consistenţa produsului nu mai e aceeaşi, fiind folosiţi agenţi de îngroşare artificiali sau mai multă făină.
Nici la capitolul saţietate produsele fără grăsimi nu stau mai bine, aşa că vom sfârşi consumând o cantitate mult mai mare, crescând riscul altor probleme de sănătate.
Produse fără zahăr
Te simţi mai puţin vinovat ori de câte ori alegi ciocolată sau un alt desert fără zahăr? Te bucuri atunci când citeşti pe etichetă îndulcitori artificiali sau naturali, crezând că, astfel, ai înlăturat pericolele?
Ei bine, cercetătorii sunt de altă părere. În primul rând, acestea ar putea conţine alcooli de zahăr (prezenţi mai ales în ciocolată) care pot provoca tulburări digestive. Apoi, îndulcitorii artificiali şi cei naturali au fost dintotdeauna controversaţi.
De exemplu, ştevia, un substitut natural, este cu până la 300 de ori mai dulce decât zahărul, ceea ce înseamnă că îţi va altera percepţia asupra acestui gust. Când te expui la un gust atât de intens, cu siguranţă vei dezvolta o dependenţă pentru gustul/produsul respectiv şi vei deveni mai puţin receptiv la dulcele natural, prezent în fructe.
Tulburările sistemului hormonal sunt un alt dezavantaj ce poate apărea după consumul produselor fără zahăr, dar care conţin îndulcitori. Potrivit studiilor, îndulcitorii artificiali împiedică organismul să mai producă GLP-1, un hormon care controlează nivelul de zahăr din sânge şi saţietatea. Rezultatul? Vei dobândi o dependenţă de dulce şi vei fi din ce în ce mai înfometat.
În funcţie de ţara producătoare a produsului respectiv, te-ai putea expune şi la pericolele ce apar în urma modificării genetice a unor alimente. Cei mai mulţi îndulcitori sunt proveniţi din porumb, soia sau trestie de zahăr, alimente provenite din culturi modificate genetic, mai ales în Statele Unite ale Americii.
Produse fără gluten
În ultimii ani, dietele fără gluten au devenit din ce în ce mai populare. Miley Cyrus, Chelsea Clinton sau Lady Gaga sunt doar câteva dintre celebrităţile care au declarat că au eliminat complet glutenul din alimentaţia lor.
Fie că ai o intoleranţă, fie că îţi doreşti o mai bună stare de sănătate şi crezi că înlocuirea acestui ingredient este cheia succesului, nu te aproviziona cu produse pe a căror etichetă scrie mare “gluten free”.
Pe lângă costul destul de ridicat, aceste produse conţin foarte puţine fibre ceea ce îţi poate da tulburări digestive, determinându-te totodată să mănânci din ce în ce mai mult.
Fiind eliminat glutenul, substitutul principal va fi amidonul, aşa că nu vei avea gluten, dar nu-ţi vor lipsi carbohidraţii “răi”. Lipsiţi de substanţe nutritive, aceştia pot provoca tulburări digestive.
Dacă vei citi cu atenţie eticheta, ai putea descoperi numeroase alte substanţe periculoase, cum ar fi guma Xantan (sau E415 – un agent de îngroşare) sau îndulcitori artificiali.
