Fidea cu borş

O reţetă tradiţională şi nepretenţioasă! Pregăteşte şi tu fidea cu borş ori de câte ori ai poftă de un preparat inedit, delicios şi simplu în acelaşi timp!
-
Ingrediente
1l apă
½ linguriţă sare
1 morcov
1 ceapă
1 ţelină
1 cartof
3 linguri ulei
1 ardei gras roşu
1 ardei gras verde
borş
1 pachet de fidea (250 g)
ulei de măsline
Mod de preparare
Pune la fiert 1.5 l de apă, cu ½ linguriţă sare.
Când apa dă în clocot, adaugă legumele şi lasă-le până când sunt fierte, aproximativ 20 de minute.
Scoate-le apoi într-un bol.
Peste zeama rămasă (va rămâne aprox 300 ml apa ) pune borş (după gust sau în aşa fel încât să fie jumătate-jumătate apă-borş). Mai adaugă puţină sare dacă este nevoie.
Lasă să fiarbă. Când dă iar în clocot, adaugă 1 pachet de fidea, astfel încât să nu fie ca la ciorbş, ci ceva mai multă fidea.
Amestecă uşor şi lasă-le până când ele s-au fiert şi compoziţia s-a mai închegat.
Când sunt gata, unge cu puţin ulei de măsline sau margarină un vas termorezistent, toarnă aici compoziţia de mai sus şi dă la cuptorul preîncălzit vreme de 15 minute sau până când capătă o crustă frumoasă.
