Hot Spices – 5 condimente şi plante eficiente contra răcelilor şi infecţiilor

14.10.2015 0 comentarii

Iei minerale, vitamine şi te foloseşti de tot felul de trucuri pentru a ţine răceala departe? Înseamnă că ţi-ar surâde ideea de a folosi unele condimente şi plante în acelaşi scop.

  1. Pe lângă gustul deosebit pe care îl dau mâncărurilor, există anumite substanţe din condimente cu reale proprietăţi benefice în stimularea sistemului imunitar. Bineînţeles, studiile sunt încă la început, verdictele oficiale întârzie să apară, iar consultul medicului este necesar în cazul în care te confrunţi cu afecţiuni ceva mai grave.

    Cu toate astea, adăugarea următoarelor condimente şi plante în alimentaţia zilnică nu-ţi poate dăuna.

    Aşadar, iată mai jos lista pe care toţi ar trebui să o consultăm şi să o aplicăm, când şi în când, cel puţin în sezonul rece:

    Curcumina


    Substanţa activă din turmeric, curcumina, se regăseşte şi în componenţa unui alt condiment foarte cunoscut, şi anume curry. Aşadar, foloseşte-le în mâncăruri, ceaiuri sau suplimente ori de câte ori ai ocazia.

    Un studiu realizat în 2012 a arătat că curcumina creşte nivelul de proteină CAMP, cea care ajută sistemul imunitar să lupte contra bacteriilor, fungilor şi viruşilor. 

    Comparând eficienţa curcuminei şi cea a acizilor graşi Omega 3 în creşterea acestei proteine, s-a dovedit că prima i-a triplat valoarea, în timp ce acizii graşi nu au înregistrat nicio schimbare semnificativă.

    Pe lângă prevenirea şi tratarea într-o oarecare măsură a bacteriilor şi infecţiilor (în special a celor din stomac şi tractul intestinal), există anumite semnale care arată că curcumina ar putea avea efecte benefice şi împotriva cancerului.

    Echinacea

    Planta care creşte în S.U.A şi Canada este foarte populară peste tot pe glob. Suplimente, extracte, ceaiuri - alege această plantă sub orice formă pentru a preveni sau trata răcelile.

    S-a demonstrat deja că echinacea creşte numărul celulelor albe, cele care luptă contra infecţiilor, însă studiile sunt încă la început.

    Suplimentele specifice ar putea fi mai eficiente contra infecţiilor tractului respirator superior, dar specialiştii nu recomandă utilizarea lor mai mult de 8 săptămâni.

    Nu se ştie, deocamdată, dacă echinacea ar avea efecte adverse după această perioadă, însă nu există nici date concludente care să ateste siguranţa ei după acest interval.

    Goldenseal

    Una dintre cele mai populare plante din Statele Unite ale Americii, goldensealul este combinat deseori cu echinacea.

    Se pare că şi această plantă creşte numărul celulelor albe, prevenind şi ajutând astfel la prevenirea şi tratarea răcelilor. În plus, în unele studii de laborator s-a dovedit faptul că berberina, un compus activ din goldenseal, omoară unele bacterii şi fungi.

    De altfel, goldensealul a fost administrat deseori contra infecţiilor oculare sau infecţiilor tractului urinar, fiind considerat un antibiotic natural.

    Frunzele de măslin

    Regăsit în componenţa diverselor suplimentelor de pe piaţă, în diverse combinaţii, frunzele de măslin conţin antimicrobieni naturali şi antioxidanţi puternici.

    Fie că alegi un complex din mai multe plante, fie că optezi pentru un duo cum ar fi anghinare-frunze de măslin, fie că savurezi un ceai specific, efectele nu vor întârzia să apară, susţin specialiştii.

    Un studiu din 1999, realizat la Universitatea din Roma a demonstrat eficienţa antmicrobiană a doi compuşi activi din extractul de frunze de măslin.


    În plus, studiile în vitro susţin că acelaşi tip de extract ar fi eficient împotriva a peste 50 de afecţiuni, inclusiv viruşi şi bacterii, fungi, gripă, salmonella sau candida.

    Cimbru


    Nu ai de ce să te plângi de gustul acestui condiment care face (aproape) orice preparat mult mai gustos. Ei bine, acum ai un motiv în plus pentru a-l adăuga în mâncăruri, ceaiuri sau dieta alimentară.

    Cimbrul conţine timol, un ulei esenţial puternic, antiseptic, antibaterian şi antioxidant. De altfel, acest compus se regăseşte deseori atât în pastilele contra durerilor de gât, cât şi în produsele destinate tratării infecţiilor gâtului şi inflamaţiilor bucale.

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

Autor: ebucataria.ro