INTERVIU Chef Simone Zanoni: Am știut mereu că îmi place să gătesc și că îmi plac provocările

28.09.2015 0 comentarii

Simone Zanoni, chef de cuisine la restaurantul "Gordon Ramsay" de la Trianon, din Versailles, și invitatul special al "Fete de la Gastronomie" la București, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES că pentru el alegerea meseriei sale a fost una naturală, pentru că a știut mereu că e pasionat de mâncare și de provocări.

  1. A învățat să gătească în copilărie, de la bunica sa, Gina — cu care are fotografii în telefon, în fața unei pizza uriașe, cu un strat de Nutella pe post de topping—, a evoluat ca artist al gastronomiei sub îndrumarea lui Gordon Ramsay iar în prezent este chef într-un restaurant cotat cu două stele Michelin.

    Pentru "Fete de la Gastronomie", eveniment organizat de Ambasada Franței la București, care se desfășoară până luni, Simone Zanoni a pregătit două dineuri speciale, joi și vineri, la Athenee Palace Hilton din Capitală.

    Cu abilitatea de a conversa când în franceză, când în italiană, când în engleză, Zanoni spune că nu este greu să lucreze cu echipe din bucătării din țări străine, "pentru că în general toată lumea știe engleză". "Și dacă oamenii cu care lucrez nu știu engleză, eu sunt italian și vorbesc cu mâinile", adaugă chef-ul.

    Simone Zanoni a vorbit, în interviul acordat AGERPRES, despre pasiunea pentru gătit, despre automobile italiene, despre ce înseamnă să fii chef titrat cu stele Michelin și despre mâncarea sa preferată.

    AGERPRES: Spuneați într-un interviu că fiecare dintre meniurile pe care le-ați creat reflectă ceva despre istoria dumneavoastră personală. Meniul pe care l-ați pregătit special la București din ce este inspirat?

    Simone Zanoni: Ideea din seara aceasta (joi — n.r.) a fost să avem un melanj între țara mea și țara în care locuiesc acum, Franța. Așadar, este un amestec frumos între Franța și Italia. Ideea este să combinăm produsele franțuzești cu cele italiene cât de bine putem.

    AGERPRES: Cu ce preparat începe meniul?

    Simone Zanoni: Avem un dineu cu cinci feluri, un meniu de degustare. Începem cu rulouri de somon cu alge cu hribi, apoi trecem la ceva mai francez — terină de foie gras servită rece cu tartă de sfeclă și mere verzi. Apoi ne mutăm la ceva mai italian — coadă de homar cu salată de mango și sos bouillabaisse. Pentru final ne întoarcem în Franța. Am importat mușchi de vițel din rasa Limousin, care va fi servit alături de varză umplută cu piept de vită și legume "baby". Pentru desert, ultimul, dar nu cel din urmă, avem o crustă de ciocolată umplută cu spumă de fructul pasiunii și parfait de vanilie.

    AGERPRES: Cum ați descrie mâncarea copilăriei dumneavoastră?

    Simone Zanoni: Mâncarea copilăriei mele nu este ceva ce eu gătesc propriu zis, pentru că în copilărie mâncam mâncare foarte simplă cu bunica, cu părinții. Dar iau idei de la ei și le dezvolt și le fac mai interesante.

    AGERPRES: Una dintre întrebările care vă sunt frecvent adresate este legată de începutul carierei dumneavoastră. Ați mărturisit în nenumărate rânduri cum ați început să gătiți alături de bunica dumneavoastră, ați povestit cum ați evoluat sub îndrumarea lui Gordon Ramsay. Totuși, cum ați dori să vă încheiați cariera?

    Simone Zanoni: Oh, nu cred că mă văd la finalul carierei pentru că... eu cred că sunt unul dintre puținii oameni care fac o meserie care le place, deci nu aștept pensia sau să ies din această meserie. Când faci ceva cu pasiune, da, poate la 60-65 de ani lași lucrurile mai ușor. Dar când faci ceva ce îți place, un lucru pe care îl iubești, nu contează cât muncești. Cred că e mai bine să continui să muncești, pentru că trupul nostru e ca un automobil. Dacă conduci mașina cu 100 de km/h în fiecare zi și într-o zi te oprești brusc, mașina se va strica. Cred că e bine să îți întreții trupul cum ai întreține o mașină. E bine să fii ocupat mereu.

    AGERPRES: Și tocmai pentru că sunteți pasionat de automobile, dacă ați face un exercițiu de imaginație, ce mașină ați fi dumneavoastră și ce mașină ar fi Gordon Ramsay?

    Simone Zanoni: Amândoi am fi Ferrari. Știm asta. Nu încape îndoială. E simplu. El iubește mașinile și eu ador mașinile. Plus, eu sunt italian, așa că inima mea bate pentru Ferrari.

    AGERPRES: La conferința de presă de la Ambasada Franței ați spus că aveți certitudinea că industria gastronomiei va evolua în România. De ce aveți această certitudine?

    Simone Zanoni: Cred că industria gastronomică română și în special cea a restaurantelor va crește pentru că totul în jur evoluează — societatea se schimbă, nevoile oamenilor se schimbă, salariile se schimbă, așa că oamenii au mai mult confort și atunci se gândesc: "Hmm... cum să mai cheltuiesc banii ăștia?". Și restaurantul e una dintre primele alegeri ale oamenilor atunci când aceștia își permit să iasă în oraș.

    AGERPRES: Lucrați la un restaurant cu două stele Michelin. Să aveți stele Michelin este, într-un fel, și o greutate sau e provocare?

    Simone Zanoni: Să ai stele Michelin e o provocare, pentru că acest aspect aduce mai mulți turiști în oraș, pentru că oamenii vor veni nu doar să viziteze, ci să mănânce într-un restaurant bun. Cred că e foarte important pentru oraș, deoarece câștigi mai multă credibilitate în materie de turism iar turismul este foarte important în prezent.

    AGERPRES: Aveți clienți care călătoresc sute de kilometri doar ca să mănânce la dumneavoastră?

    Simone Zanoni: Avem oameni care călătoresc mult să ajungă la noi și acum oamenii folosesc restaurantul ca o "scuză" să călătorească mai mult. La noi vin oameni din Colorado, de peste tot din Statele Unite ale Americii, Brazilia. Sunt foarte norocos că locuiesc într-un oraș cosmopolit. Trăiesc în Versailles, care atrage doar prin faima sa, prin faptul că acolo e Palatul de la Versailles, aproximativ 30.000 — 40.000 de turiști pe zi. Deja avem turiști din lumea întreagă, din China, din Japonia, care vin să vadă Versailles-ul și îi avem clienți apoi. Și oamenilor le place să viziteze un palat, apoi să ia o cină bună, un prânz bun. Așa că suntem norocoși că avem restaurantul în Versailles.

    AGERPRES: Puteți să îmi descrieți momentul în care ați știut că veți fi chef?

    Simone Zanoni: Nu cred că mi-am spus vreodată: "OK... o să fiu chef pentru tot restul vieții". S-a întâmplat natural. Poate nu știam că voi fi chef la acest nivel, dar am știut mereu că îmi place să gătesc, îmi place mâncarea și îmi plac provocările. Cred că e vorba de cât de departe vrei să mergi în carieră și de cât de mult timp ești dispus să investești în asta. E ca și cum ai vorbi de un jucător bun de tenis — poți avea mult talent, dar talentul trebuie pus la treabă. Iar dacă ai talent și muncești, atunci devii un campion.

    AGERPRES: Acum, fără conotații triste, dar... dacă ar fi să alegeți un preparat care să fie "ultima cină" pentru dumneavoastră, care ar fi?

    Simone Zanoni: Ultima mea masă... Îmi place foarte mult carnea de porc, așa că ultima mea masă ar fi ceva ce găteam mereu cu tata, ceva ce numim "porchetta", și anume un porc întreg, rumenit la foc domol, pe foc de lemne. Îmi amintesc că gătitul cărnii dura 6-7 ore și obții o piele crocantă și o carne care ți se topește în gură. E minunat. Numai când mă gândesc mi se face foame.
    "Fete de la Gastronomie" reunește, până luni, în București, evenimente în 31 de restaurante, hoteluri, wine bars, patiserii, hypermarketuri și o librărie. Arta culinară franceză va fi celebrată prin degustări de vin, brunch-uri franțuzești, ateliere, dezbateri și dineuri speciale.

    Sursa: Agerpres

     

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

Autor: ebucataria.ro