Nihao, dragi ebucătări

25.11.2010 0 comentarii
  1. de Adrian Poenaru

    Zilele astea Andrei cu maestrul Popovi-Chu ne-au băgat la cursuri intensive de chineză. Ne-am călit cu piperul de Sichuan din puiul cu sos iute şi ne-am dedulcit la amestecul de cinci mirodenii care-a înnobilat viţelul cu usturoi şi ceapă verde.

    Iar după fiecare delicatesă desăvârşită în wok-ul vrăjit, am savurat un păhărel de coniac, cea mai apreciată băutură europeană în celălalt capăt al pământului. De altfel, după englezi, chinezii şi japonezii au fost primii importatori de nobile licori franţuzeşti, luând faţa până şi americanilor. Orientalii se înnebuneau mai ales după XO-uri – de altfel, până ajungea în Tokio sau în Oraşul Interzis, orice eau de vie, oricât de tânără, devenea XO. Lungile voiaje peste mări le-a prilejuit producătorilor de coniac o mare descoperire: licorile plimbate în calele corăbiilor se maturizau mult mai repede decât cele păstrate în pivniţe. Explicaţia: datorită tangajului vapoarelor, coniacul se mişca permanent în butoaie, astfel încât fiecare strop ajungea în contact cu lemnul de stejar. În consecinţă, alcoolul extrăgea mai rapid substanţele aromatice din butoaie, maturizându-se mai devreme.

    Astăzi, tehnica este folosită de casa Kelt. Cei de acolo au propriul vapor care face în permanenţă curse până la Hong Kong, încărcat cu butoaie de coniac, singurul scop al voiajului fiind desăvârşirea licorilor din cală.

    Însă pentru delicatesele gătite în ebucătăria noastră mă gândesc la un coniac mai delicat, din care tocmai am avut plăcerea să savurez primele picături. Frapin XO  adăposteşte într-o sticlă care e în sine o operă de artă o capodoperă din Grande Champagne, remarcabilă prin combinaţia suavă de arome florale şi mirodenii care de care mai exotice.
     

     

Tag-uri Frapin XO
printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

Autor: ebucataria.ro