Obezitatea ar putea fi prevenită prin controlul celulelor adipoase (studiu)

12.12.2017 0 comentarii

O echipă de oameni de știință de la Washington University School of Medicine din St. Louis, Statele Unite, a identificat o nouă modalitate pentru a preveni creșterea în volum a celulelor adipoase, un proces care duce la îngrășare și la apariția obezității, informează Xinhua.

  1. Prin activarea unei căi de semnalizare în celulele adipoase ale șoarecilor, cercetătorii au putut oferi animalelor o dietă bogată în grăsimi și au evitat apariția obezității, conform unui studiu publicat în eLife.

    Oamenii de știință și-au concentrat atenția pe așa-numita proteină hedgehog (arici), activă în multe țesuturi din organism. În urma unor modificări genetice, ei au obținut șoareci cu gene care activau calea de semnalizare hedgehog în celulele adipoase.

    După opt săptămâni în care rozătoarele au primit o dietă bogată în grăsimi, șoarecii din grupul de control în cazul cărora nu fusese activată calea de semnalizare hedgehog deveniseră obezi. Însă, animalele care fuseseră modificate pentru a deține gene ce activau această cale nu au luat în greutate mai mult decât rozătoarele care au avut o alimentație obișnuită.

    În urma activării căii hedgehog s-a prevenit obezitatea prin inhibarea creșterii în volum a celulelor adipoase. "Îngrășarea este cauzată în special de mărirea volumului adipocitelor", a declarat cercetătorul Fanxin Long, profesor de chirurgie ortopedică la Washington University din St. Louis.

    "Fiecare celulă grasă se mărește astfel încât să poată susține picături de grăsime mai mari. Luăm în greutate în special pentru că adipocitele devin mai mari, nu pentru că avem mai multe celule adipoase", a precizat el.

    Prin stimularea hedgehog și a proteinelor similare din celulele adipoase, cercetătorii au prevenit colectarea și stocarea picăturilor de grăsime de către adipocitele animalelor.

    "Mai important, în urma studiilor metabolice efectuate am aflat că animalele în cazul cărora căile de semnalizare hedgehog erau activate nu erau doar slabe, ci aveau și niveluri scăzute ale glucozei din sânge și răspundeau mai bine la insulină", a spus profesorul Long, adăugând că această descoperire poate conduce către crearea unei noi terapii în tratamentul contra obezității.

    Însă, aplicarea acestei descoperiri în cazul oamenilor ar putea fi problematică, a subliniat Fanxin Long, iar orice medicament care activează calea de semnalizare "arici" va trebui conceput cu mare atenție pentru evitarea unor potențiale efecte adverse, în condițiile în care anumite tipuri de cancere
    au fost asociate cu o activitate crescută în această zonă.

    Peste o treime din populația adultă din Statele Unite suferă de obezitate, iar costurile medicale estimative generate în fiecare an de obezitate depășesc 147 de miliarde de dolari.

    Persoanele obeze prezintă un risc crescut de accident vascular cerebral, atac de cord, diabet și cancer.

    Sursa: Agerpres

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

Autor: ebucataria.ro