OPINIA NUTRIȚIONISTULUI Ce mâncăm la școală?

14.09.2015 0 comentarii

În clasele primare, de gimnaziu sau de liceu, copiii au nevoie de energie ca să învețe, existând o strânsă legătură între randamentul cerebral și calitatea alimentelor ingerate, în special în perioadele în care organismul este supus unui stres psihic suplimentar, susțin nutriționiștii.

  1. Potrivit Lygiei Alexandrescu, nutriția corespunzătoare și somnul suficient sunt cei mai importanți factori care favorizează acumularea de energie necesară procesului de învățare.

    "O alimentație adecvată poate stimula sistemul imunitar, mai ales pe perioada sezonului rece când trăim în mod constant, la școală sau la serviciu, într-o adevărată "supă" de bacterii și viruși. Obiceiurile alimentare nesănătoase, adică un regim bogat în zahăr, alimente semipreparate, pline de grăsimi și sare, alergiile nediagnosticate, lipsa exercițiului fizic, lipsa unui somn odihnitor suficient, habitatul în orașe mari, suprapopulate sau în apropierea antenelor de telefonie mobilă, consumul constant de apă de la robinet, băuturi carbogazoase dulci — sunt doar câțiva factori care pot declanșa o criză a sistemului imunitar", explică nutriționistul.

    Lygia Alexandrescu precizează că organismul are nevoie de timp să asimileze alimentele și de aceea un mic dejun abundent, urmat de mese echilibrate, pot susține ritmul de viață al școlarului de azi.

    "De cele mai multe ori, acasă, mămicile se străduiesc să gătească gustos, însă dietetic și cât mai natural. Copiii noștri însă merg zilnic la școală și este datoria noastră de părinți ca, indiferent cât de ocupați suntem, să ne preocupăm în mod constant și de alimentația lor cât nu sunt acasă. Ideal ar fi să nu avem conștiința împăcată și să ne mulțumim să le dăm bani de buzunar pentru o gustare cumpărată și mâncată pe fugă", spune nutriționistul.

    Ea afirmă însă că în clasele primare și gimnaziale copiii acceptă mai ușor pachet de acasă, iar la liceu nevoia lor de independență crescută se răsfrânge și la nivelul alimentației.

    "Cu toate acestea, noi ca părinți trebuie să încercăm să fim inventivi și să îi determinăm să mănânce sănătos și la școală. Nu este ușor să concurezi cu punga de snacks colorată și strălucitoare de la bufetul școlii, însă nu e imposibil și necesită răbdare și timp alocat educației", subliniază Alexandrescu.

    Ea arată că, atunci când facem pachetul pentru școală, trebuie pus înainte de toate în ghiozdan un articol de igienă pentru dezinfectarea mâinilor înainte de masă (gel antibacterial, șervețele umede). De asemenea, trebuie ținut seama de faptul că pauza nu durează mai mult de 10 — 15 minute, iar cantitatea de alimente trebuie să fie proporțională cu timpul necesar ingerării ei.

    "Pentru copii, aspectul alimentului contează enorm, de aceea se pot folosi containere din plastic, cu capac, pentru ca alimentele să rămână integre ca formă. Trebuie evitate alimentele gătite care sunt perisabile, sunt greu de manevrat, prezintă pericolul răsturnării și au un miros greu pentru cei din jur", menționează nutriționistul.

    Ea recomandă pentru școală sandwich-ul cu pâine integrală sau de secară, cu brânză nesărată sau carne de pui/curcan și fructele proaspete și arareori sucul proaspăt stors cu pulpă, legume proaspete curățate și tăiate în felii sau rondele — ardei, gogoșari, morcovi—, fructe uscate în amestec cu nuci, migdale, alune neprăjite, sana sau lapte bătut natural (ambalate în recipienți cu dop etanș) cu biscuiți digestivi bogați în fibre — sau cu o chiflă de graham unsă în mijloc cu unt de alune.

    Sursa: Agerpres
     

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

Autor: ebucataria.ro