Pește alb cu sos de mărar

02.03.2018 15 comentarii

Mi-era poftă de pește, n-am mai făcut de multă vreme - și, dacă mă gândesc bine, eu sunt un mare iubitor de animale acvatice. Niciodată nu zic nu peștelui sau fructelor de mare. Am această rețetă de la Mircea Groza, unul dintre cei mai buni bucătari și unul dintre cei mai mari iubitori de gastronomie pe care i-a dat țara asta. Și nu, nu exagerez. Cu timpul, o să vă conving și pe voi, cei care nu l-ați cunoscut încă.

  1. Ingrediente

    • 1 kg pește (eu am folosit pangasius, dar putem folosi și cod sau orice alt pește cu carne albă)
    • 150 ml ulei de măsline extravirgin
    • 150 ml zeamă de lămâie (la mine s-au strâns din 2 lămâi mici stoarse)
    • 2 ouă
    • 100 ml ulei de floarea soarelui
    • 1 linguriță de muștar clasic
    • 2 lingurițe de smântână
    • 2 legături de mărar verde
    • 150 gr orez basmati (pentru garnitură)
    • sare, piper

    Am spălat și apoi am zvântat cu hârtie absorbantă fileurile de pangasius.

    Peste alb cu sos de marar - pestele se spala si se zvanta

    Apoi am făcut o marinadă simplă din uleiul de măsline și zeama de lămâie, cu sare și piper, în care am scufundat fileurile

    Peste alb cu sos de marar - se face o marinada din ulei de masline si zeama de lamaie, cu sare si piper

    Le-am dat la frigider pentru o jumătate de oră, acoperite cu folie de plastic. Între timp, m-am apucat de sos, care are la bază o maioneză simplă. Mai întâi, am pus într-un castron un gălbenuș de ou fiert tare și un gălbenuș crud.

    Peste alb cu sos de marar - se face o maioneza simpla din galbenus fiert, galbenus crud si ulei

    Într-un bol mic de supă am pisat foarte bine gălbenușul fiert, l-am amestecat cu gălbenușul crud până s-a format o pastă. Apoi am adăugat uleiul de floarea soarelui, puțin câte puțin, amestecând cu o lingură de lemn, mereu în același sens. Când s-a omogenizat, am pus muștarul și smântâna și am amestecat până s-au făcut o pastă uniformă.

    Peste alb cu sos de marar - maioneza se amesteca cu mustar si smantana

    După care am pus mărarul, tocat mărunt.

    Peste alb cu sos de marar - sosul se amesteca cu mult marar

    Cu cât mai mult mărar, cu atât mai bine. Dacă puneți și o linguriță de zeamă de lămâie, devine senzațional de bun. Am amestecat bine și am dat sosul la frigider.

    Peste alb cu sos de marar - sosul de marar se da la rece

    Am scos apoi peștele și l-am pus pe tigaia grill. Câteva minute pe-o parte...

    Peste alb cu sos de marar - pestele marinat se pune pe grill

    ... câteva minute pe cealaltă. Nu vă faceți griji că lasă zeamă, o să dispară de la sine și peștele n-o să fie uscat.

    Peste alb cu sos de marar - pestele marinat se tine pe grill cateva minute pe fiecare parte

    Cât timp fileurile au stat pe grătar, am fiert orezul în apă (1/3 orez, 2/3 apă) până s-a înmuiat, dar nu foarte tare. Orezul basmati este atât de gustos încât uneori nu mai are nevoie de nici un ajutor. Și merge de minune cu pește.

    Peste alb cu sos de marar - pestele se serveste cu sos de marar si orez basmati

    E bun sosul ăla cu mărar de nu-ți vine să te oprești. Musai să-l încercați. Poftă bună :)

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

  • fatduck

    desi reteta nu e japoneza (pestele nu mai misca in farfurie), l-as potrivi cu un whisky din tara soarelui rasare. Samuraii fac ravagii in ultimii ani pe la marile competii de whisky, iar Hibiki 17 YO a fost numit cel mai bun blended whisky din lume. Asa ca plingeti in pumni, scotienilor, bagati niste peste a la Andrei si dati pe git un "dram" de la capatul lumii.

    12.05.2010
  • andrei crivat

    @fatduck well, eu de Hibiki asta n-am auzit. Unde poate fi testat ? :)

    12.05.2010
  • puiutu

    bine zici tu ca trebuie incercat, felicitari pentru reteta...mi-e dor de sos de marar :), varianta asta inca n-am incercat-o :)

    12.05.2010
  • andrei crivat

    pai s-o incerci, ca e usor de facut si precis c-o sa-ti placa foarte tare. :)

    12.05.2010
  • inutza

    cand vad cat de bine arata parca mi-e ciuda ca mi se face rau de la marar.

    12.05.2010
  • gaultetmillau

    pare delicios sosul cu marar, pacat insa de pestele care a batut drumul din crescatoria lui din vietnam cand prospaturile salbatice din dunare sunt la doi pasi:)

    13.05.2010
  • puiutu

    gaultetmillau: evidament ca poti sa faci cu ce peste doresti :)

    13.05.2010
  • fatduck

    @andrei - nu stiu unde-l poti gasi in romania (eu momentan traiesc la budapesta) eu l-am luat de pe net, dupa ce am citit niste review-uri fascinante. si nu-mi pare rau, e o revelatie. il recomand din tot sufletul celor care au curaj sa incerce whisky "ne-scotian" loooool ce cod de validare am: 77RECT

    13.05.2010
  • SteeL

    Iti recomand sa scoti pangasius-ul din lista de cumparaturi data viitoare. Pentru ca este o rasa de peste exploatata. Nu este un peste care traieste in lac/fluviu/mare/ocean, etc. este un peste de crescatorie din Vietnam, care nu are conditii foarte bune. Cu niste mici search-uri pe YouTube o sa ti se faca scarba ce ai mancat. Pestii sunt crescuti in apa jegoasa... deobicei cu diferite substante pentru dezvoltare... mai mult convinge-te singur !

    14.05.2010
  • andrei crivat

    Steel, cunosc povestile care circula pe net. Iarta-ma daca-s foarte circumspect in privinta lor. :) Pe de alta parte, n-as spune ca Dunarea e vreo apa foarte curata. Si totusi pestii de-acolo sunt ok. Sigur, nu fac volume de vanzari, deci nu-s vreo amenintare pentru profitul nimanui :)

    14.05.2010
  • SteeL

    Da dar un peste din Dunare, are posibilitatea de a se dezvolta normal(natural) de a se hrani, natural etc. Chiar daca in ultima perioada Dunarea este foarte afectata de petrol care este varsat in ea. Peste pangasius, nu este un peste care sa fie pescuit din lac, mare, este un peste cum ar veni inventat de chimicienii asiatici, care s-au gandit, facem un peste in rezervatie il crestem cum stim noi si il vindem la prostii de europeni care oricum o sa cumpere ca nu stiu ce este.

    14.05.2010
  • andrei crivat

    SteeL, uite, ai aici mai multe detalii despre Pangasius - http://en.wikipedia.org/wiki/Giant_pangasius. In linii mari, nu zic ca n-ai sau ca ai dreptate. Spun doar ca nu cred in povestile care au invadat brusc netul acum 1 an, poate 2, legate de pangasius. PS: si aici - http://en.wikipedia.org/wiki/Pangasius

    14.05.2010
  • Drosophilu?a Melanogastrita

    L?s

    16.05.2010
  • alunita

    Andrei, azi gatesc a doua oara reteta asta. Am facut-o prima data chiar cand ai postat-o..iti dai seama ce mult mi-a placut! E o nebunie!

    23.05.2010
  • andrei crivat

    Alunita, ma bucur tare mult ca ti-a placut. Si eu am s-o mai fac, ca-i tare buna :)

    23.05.2010
Autor: Andrei Crivăț