Piftie de porc

28.12.2015 0 comentarii

Ce ar fi masa de Crăciun fără piftie de porc? Din meniu nu trebuie să lipsească acest preparat special, aşa că iată o reţetă pe care să o încerci şi tu!

  1. Ingrediente

    2 picioruşe de porc
    1.5 kg carne de porc macră
    1 bucată de şorici
    1 linguriţă de sare
    1 bucată de şuncă cu şorici cu tot
    1 bucată de ureche
    1 pic din codiţă
    4-5 căpăţâni de usturoi
    1 linguriţă de sare
    2 pliculeţe gelatină (opţional)

    Mod de preparare


    Ia 2 picioruşe de la porc (de preferat partea de sus), spală-le, pârleşte-le foarte bine şi taie-le în bucăţi de aproximativ 10 cm fiecare.

    Pune-le la fiert într-o oală mare, plină cu apă (nu mai ai voie să adaugi apă până la terminare). Lângă ele, mai adaugă şi 1.5 kg de carne de porc macră, 1 bucată de şorici, 1 linguriţă de sare cu vârf, 1 bucată de şuncă cu şorici, 1 bucată de ureche şi un pic de codiţă. Toate acestea care au şorici ajută ca piftia să se închege mai bine.

    Fierbe la foc moderat destul de mult, aproximativ 4-5 ore, până când carnea se ia de pe os.

    Când sunt gata, dă oala deoparte.

    Într-un castron, separat, pisează 4-5 căpăţâni de usturoi şi freacă cu 1 linguriţă de sare rasă.

    Când zeama de mai sus s-a mai răcit un pic, după aproximativ 10 minute, scoate carnea toată într-un castron şi separă oasele de carne.
    Aruncă oasele, iar carnea se repartizează în mod egal în vasele pregătite pentru a pune în ele zeama de piftie.

    De preferat este să repartizezi câte un pic de carne, un pic de grăsime şi un pic de şorici în fiecare. Vei avea aproximativ 10 astfel de vase (borcane, farfurii, boluri etc.).

    În oala cu zeama de piftie se adaugă usturoiul din castron (zeama să fie răcită puţin) şi cele 2 pliculeţe de gelatină, dizolvate în prealabil în puţină zeamă călduţă. Gelatina este opţională pentru că, atât timp cât ai pus şi carne cu şorici şi ai fiert zeama destul de mult, aceasta se va întări.

    Amestecă de mai multe ori, apoi strecoară zeama cu o sită într-un alt vas mare, astfel încât să rămână doar lichidul curat, fără usturoi sau eventuale resturi de carne.
    Vântură cu o cană această zeamă curată, poate chiar de 50 de ori, până aproape face spumă.

    Dacă poţi, gustă un pic zeama pentru a te asigura că e suficient de sărată.

    Apoi, toarnă din această zeamă cu un polonic în fiecare dintre vasele pregătite în prealabil, în care avem şi carne.

    Dă la rece (nu la frigider cât sunt încă mai călduţe). A doua zi, piftia este gata.

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

Autor: ebucataria.ro