Porc cu ciuperci

28.01.2011 6 comentarii
  1. Ca să fiu sincer, asta nici nu este o rețetă. Este o încropeală fericită din ceva felii de carne și câteva ciuperci care mi-au rămas după ce am făcut cotletele picante de ieri. Prin urmare, n-are o denumire anume - dar pentru că ingredientele principale sunt porc și ciuperci, atunci așa să-i rămână numele :)

    O rețetă pentru Unica

    Ingrediente

    • 2 felii de cotlet de porc fără os
    • 10-12 ciuperci champignon
    • 1 ceapă mică
    • 4 căței de usturoi
    • 50 ml vin alb sec
    • 1 lingură sos de soia
    • 1 linguriță sos Worchestershire
    • 1 păstaie de anason stelat
    • 2-3 boabe de ienibahar
    • câteva boabe de piper verde
    • 1 lingură de ulei

    Rețetă

    Plecăm de la premiza simplă că oricare dintre ingrediente este opțional, așa cum puteți foarte bine să adăugați altele, după gusturi.

    Pentru arome, am folosit anason stelat, piper verde și ienibahar.

     Porc cu ciuperci - anason stelat, piper verde, ienibahar

    Am tăiat feliile de cotlet în fâșii foarte subțiri și le-am pus în wok, într-o lingură de ulei încins, la foc iute.

     Porc cu ciuperci - cotletul de porc se taie fasii

    După ce s-au rumenit, adică după 1-2 minute, am pus ceapa toacată și usturoiul zdrobit.

     Porc cu ciuperci - se adauga ceapa si usturoiul

    Am amestecat vreo 30 de secunde și am pus apoi ciupercile și vinul.

    Porc cu ciuperci - se adauga ciupercile si vinul

    Am pus și anasonul stelat, piperul verde și ienibaharul, măcinate

    Porc cu ciuperci - se adauga anasonul stelat, ienibaharul si piperul verde

    La urmă, am adăugat sosul de soia și sosul Worchestershire.

    Porc cu ciuperci - se adauga sosul de soia si sosul Worchestershie

    Cam 5 minute au stat toate în tigaie, până a scăzut sosul.

    Porc cu ciuperci

    Poftă bună :)

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

  • Don

    Vai de mine, ce bine arata !

    31.01.2011
  • mihaela

    Foarte bine arata si e bine ca poti inlocui anumite ingrediente, asta o face mai accesibila. O sa incerc si eu zilele astea...sper sa arate ca la tine :)

    31.01.2011
  • rizea andreea

    chiar ca arata SUPER BINE! si eu am s-o incerc zilele astea,observ ca ai multe retete interesante si accesibile :) cred ca o sa ma apuc de treaba...deja am inceput cu rulada :)

    03.02.2011
  • Adi Roman

    Rapid si gustos! L-am incercat si eu, am adaugat si cateva seminte de cardamom.

    04.02.2011
  • andreea monica

    Foarte buna aceasta reteta,am incercat-o si merita

    30.03.2011
  • ina

    Aha. n-am toate ingredientele, dar cred ca gasesc eu niscaiva inlocuitori ;) Hai sa vad ce-mi iese...

    21.01.2012
Autor: Andrei Crivăț