Pui dulce-iute cu ciuperci

08.07.2010 1 comentarii
  1. Deși are o listă lungă de ingrediente, rețeta nu este complicată și nici mare consumatoare de timp. Preparatul final este extrem de gustos și îndeajuns de neobișnuit ca să merite efortul de a vă surprinde in mod plăcut familia sau prietenii.

    Bucatarie: coreeană
    Dificultate: ușor
    Cantitate: 4 porții
    Timp de preparare: 10 minute plus marinare
    Timp de gătit: 15 minute

    Ingrediente:

    • 500 g piept de pui dezosat, fără piele, feliat
    • 8 ciuperci shiitake, uscate
    • 150-200 g pesmet, sau amidon
    • ulei pentru prăjit
    • 1 ardei iute mare, verde, curățat de semințe și tăiat fâșiute subțiri
    • 1 ardei iute mare roșu, curățat de semințe și tăiat fâșiute subțiri
    • puțin ardei iute tocat, de ambele culori
    • 4 mieji de nucă, tocați
    • sare
    • piper negru, măcinat
    • 1 lingură de vin de orez (sau vin alb, sec)
    • 4 căței de usturoi, pisați
    • 1/2 ceapă, tocată mărunt
    • 2 cm bucată de ghimbir, dată prin răzătoare
    • 1 limetă, sucul de la
    • 1 lingură de ulei de arahide (sau de floarea-soarelui)
    • 1 linguriță de pastă de ardei iute
    • 3 linguri de sos de soia dark
    • 15 căței de usturoi, decojiți și lăsați intregi
    • 1 lingură de miere
    • taiței de orez, pentru servit


    Se combină într-un castron mare vinul de orez cu 1 lingură de sos de soia, ghimbir, suc de limetă, usturoi pisat și ceapă tocată. Se adaugă feliuțele de carne și se amestecă bine. Se lasă carnea la marinat 30 de minute.

    Pui dulce iute cu ciuperci - puiul se marineaza in vin, soia, ghimbir, suc de limeta, usturoi pisat si ceapa tocata


    Se spală bine ciupercile uscate și se pun la înmuiat, într-o crăticioară cu apă clocotită, timp de 30 de minute. Când s-au înmuiat, se scurg (se păstrează lichidul în care au fost înmuiate), se îndepărteaza codițele tari, iar pălăriile se taie bucățele. Se scot feliuțele de carne din castron și se tăvălesc prin pesmet, cu grijă, ca să se acopere în mod uniform. Se pune ulei într-un wok, la foc mediu, cât acesta să fie plin pe sfert. Se încinge bine uleiul. Se adaugă feliile de carne și se prăjesc 3-5 minute, până se rumenesc uniform. Se scot și se scurg de ulei pe prosoape de hârtie.

    Pui dulce iute cu ciuperci - puiul marinat se prajeste in wok

    Se amestecă într-o cratiță uleiul de alune cu pasta de ardei iuți, usturoi, miere, restul de sos de soia și lichidul în care au fost înmuiate ciupercile (se pune tot, sau doar o parte, cât să regleze consistența sosului). Se încinge mixtura, pe flacăra medie. Cand sosul bolborosește, se adaugă carnea prăjită și ciupercile și se amestecă bine de tot.

    Pui dulce iute cu ciuperci - se amesteca puiul prajit cu ciupercile si celelalte ingrediente

    Se lasă mixtura să fiarbă până ce sosul formează o glazură groasă deasupra bucăților de pui. Se adaugă ardeii iuți și nuca tocată și se amestecă rapid. Se transferă carnea în farfurii individuale și se servește cu tăiței de orez.

    Pui dulce iute cu ciuperci - se serveste cu taitei de orez

     

    Poftă bună :)
     

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

  • marius

    stiu ce mananc in seara asta, sau cel putin ceva asemanator

    08.07.2010
Autor: Radu Popovici