Restaurant Maccheroni, București

10.03.2010 4 comentarii
  1. articol trimis de Emil Terpea

    Venind de la Roma, v-a dezamăgit Capitala?

    Ternul cartierelor-dormitoare, aglomerația insalubră, dughenele fără șarm v-au întristat? Când mă bântuie și pe mine dezagreabilul sentiment, mă-ntorc la Bucureștiul anilor ’30: după o plimbare pe străzile vechi, sunt gata să iert chiar și 1.000 de păcate! Bunăoară, dincolo de Piata Galați, am văzut o casă cu interiorul renovat după toate regulile decorațiunii ca să devină Restaurantul "Maccheroni".
     

    Puțini patroni reușesc să depășească tentația îmbogățirii peste noapte și să investească atât cât trebuie în calitate: un bucătar francez sau unul italian, o mobilă la comandă, un personal cu școală… Sunt exigențe străine așa-zișilor profesioniști ai restaurației de la noi.

    Intru, așadar, pe la prânz, în casa de pe Strada Donici, nu numai să văd oglinzile venețiene, dar să și mănânc "alla cucina romana".
     


    Auzisem de celebrul "Maccheroni" din Roma și de "gorgonzola gnocchi", de Madonna și de altele. Însa acel "ragazzo" brunet și misterios care ia comanda nu e la ora poveștilor; nu insist nici eu, mai ales că, în weekend, personalul poate fi obosit după o sâmbătă grea.
    Cel puțin impresia asta o lasă, aranjându-și, parcă nefiresc, ținuta. Interiorul restaurantului e însă impecabil. Domină albul, lumina nefiltrată, florile mari și tonul de verde crud anunțând o primăvară romantică. Prin glasvanduri, văd ăntreaga casă, într-un amestec de intimitate și libertate a privirii ce poate surprinde și consuma orice tablou. Admir și mănânc.


    La antipasti (antreuri), "prosciutto e melone" se dovedește a fi o capodoperă culinară inspirată din tablourile venețiene renascentiste: catifele roz de prosciutto fluturând deasupra gondolei de pepene galben.
    Azi renunț la paste și trec direct la felul principal. Mi se aduce, pe fond sonor de canțonetă, "Vitello Rossini", cu multe bucăți de mușchi în sânge acoperite de anșoa, cașcaval, legume prăjite și cremă balsamică.
    Iar desfătarea gastronomică pe care numai un bucătar italian o poate provoca atinge culmea o dată cu "Panna Cotta" delicioasă, învelită în sos caramel și fructe de pădure, urmată de un digestiv "amaro" din partea casei.

    Daca n-ar fi atât de scump, le-aș trece și eu pragul mai des. Cine știe, poate nimeresc și un alt "cameriere"...

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

  • cristina elena urse

    tataitu' meu scump....nu prea ai suscces cu cronicuta dumitale :)

    15.03.2010
  • teodoira

    multa bafta

    17.03.2010
  • Gospodina de Criza

    Felicitari! Au fost cele mai frumoase poze ale preparatelor! Si am remarcat si farmecul povestirii! Mi-a placut!

    18.03.2010
  • Radu Adina

    Felicitari!!!!!!!!!

    18.03.2010
Autor: ebucataria.ro