Reţete vechi de 100 de ani: Budincă de Crăciun şi Steluţe de ciocolată pentru pomul de Crăciun

13.12.2017 0 comentarii

În cadrul acestei rubrici, vă prezentăm reţete culinare vechi, preluate din diferite "tratate" de specialitate, precizând, de fiecare dată, sursa.

  1. În această săptămână, vă prezentăm reţetele "Budincă de Crăciun" şi "Steluţe de ciocolată pentru pomul de Crăciun", care au fost publicate în volumul "Dulciuri" (1936), scris de doamna Maria General Dobrescu.

    Budincă de Crăciun

    Proporţii: 60 gr. nuci, 60 gr. pricomigdale, 25 biscuiţi, 50 gr. caise zaharisite, rom
    Crema: 100 gr. zahăr pudră, 2 ouă întregi, 3 gălbenuşe, 2 dl. şi jumătate de lapte vanilat
    Sos: 125 gr. zahăr pudră, 4 gălbenuşe, un ou întreg, o pătrime dl. vin, o jumătate dl. rom. Zahărul pudră se amestecă cu gălbenuşele întregi, apoi cu vinul care se pune să fiarbă la bain-marie şi se bate până devine musos.
    Se pisează fin nucile, se amestecă cu pricomigdalele pudră. Se face crema de altă parte din zahăr pudră amestecat cu ouăle întregi, gălbenuşele şi laptele vanilat fiert, se leagă pe foc fără să fiarbă. Se unge o formă de charlotă, se aşează un strat gros de 2-3 cm de biscuiţi în bucăţi, pudraţi pe deasupra cu nucă pisată fin şi pricomigdale, cu un amestec de caise zaharisite şi marinate în rom. Se umple forma cu straturi alternative de nuci pisate şi caise, după ce s'a umplut se termină cu un strat de biscuiţi. Deasupra se varsă crema umplându-se tot conţinutul şi se pune cu totul în bain-marie ca să fiarbă până se încheagă. Se deşartă pe farfurie, se stropeşte cu sosul cu rom, iar restul de sos se serveşte în sosieră.

    Steluţe de ciocolată pentru pomul de Crăciun

    Proporţii: 250 gr. zahăr, 2 albuşe, 250 gr. migdale, 65 gr. ciocolată, o lingură zahăr şi tot atâta făină.
    Se freacă zahărul o jumătate de oră cu albuşele. Se face un aluat din migdale opărite, curăţate şi măcinate, amestecate cu ciocolată rasă, o lingură zahăr vanilat şi făină, încât să se poată obţine prin frământare un aluat. Se întinde de grosimea unei muchii bune de cuţit, se taie în formă de cununiţe. Se tapetează o tavă cu foi de Karlsbad, se aşează cununiţele pe aceste foi şi se glasează cu compoziţia de ciocolată dela început, apoi se dau să se usuce puţin la un foc aproape stins. AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Doina Lecea)
     

    Sursa: Agerpres

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

Autor: ebucataria.ro