REȚETE VECHI DE 100 DE ANI: Ficat la grătar și Portocaladă

În cadrul acestei rubrici, vă prezentăm rețete culinare vechi, preluate din diferite ''tratate'' de specialitate, precizând, de fiecare dată, sursa.
-
Săptămâna aceasta, vă propunem ''Ficat la grătar'' și ''Portocaladă'', ambele rețete fiind publicate în ''Carte de bucătărie — 1501 feluri de măncări'' (1935), cu o prefață de Constantin Bacalbașa.
Ficat la grătar
Frigeți pe grătar felii de ficat. Focul să fie repede. Într 'o cratiță cu unt fierbinte, puneți multă ceapă tocată și vreo 2 căței de usturoiu tocați la fel spre a se rumeni. Adăogați zeama unei jumătăți de lămâe. După ce ficatul s'a fript, așezați-l în farfurie felii, apoi puneți toată tocătura de legume, acoperiți cu celelalte felii de ficat și turnați deasupra sosul căruia i-ați adăogat pătrunjel tocat.
Portocaladă
Ca să faci un litru de portocaladă (orangeade), storci 4 portocale și o lămâe, adaogi 250 gr. sirop, miezul unei portocale, apoi adaogă atâta apă cât trebuie ca să completezi litrul de lichid. Trece prin sită, pune într 'o sticlă și așeaz-o într 'un vas cu apă înghețată.
Sursa: Agerpres
