REȚETE VECHI DE 100 DE ANI: Varză dulce cu sos de friptură și Macaroane gratinate

14.10.2016 0 comentarii

În cadrul acestei rubrici, vă prezentăm rețete culinare vechi, preluate din diferite ''tratate'' de specialitate, precizând, de fiecare dată, sursa.

  1. Săptămâna aceasta, vă propunem ''Varză dulce cu sos de friptură'' și ''Macaroane gratinate'', ambele rețete fiind publicate în ''Carte de bucătărie — 1501 feluri de măncări'' (1935), cu o prefață de Constantin Bacalbașa.

    Varză dulce cu sos de friptură

    Tai varza felii, o fierbi în apă sărată, o strecori și o așezi în untul în care ai fript carnea; o lași să dănțuiască puțin în acel unt. Rumenești puțină ceapă, o dai prin sită. Rumenești puțină făină, stingi cu zeamă de carne și pui peste varză, sare, piper, chimen sau cimbru și lași să fiarbă acoperit pe un foc potolit.

    Macaroane gratinate


    Ia 250 gr. macaroane și ferbe-le într'un litru și jumătate de apă fierbinte și puțin sărată. Ia 50 gr. unt, pui jumătate în mijlocul fierberei, iar cealaltă jumătate numai la sfârșit, punând bucățele mici peste pesmetele pisat. Le pui într'o tigae sau cratiță, acoperi cu un strat de brânză rasă, pezmete, și lași la coptor zece minute.

    Sursa: Agerpres

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

Autor: ebucataria.ro