Risotto cu chorizo
-
Bucătar: Cristian Boerean
Am găsit rețeta asta într-o carte apărută în Australia, cu rețete internaționale pentru mâncăruri picante și iuți: “Hot and spicy cuisine”. Sunt acolo foarte multe rețete, unele chiar excelente, iar cea de față a devenit una dintre rețetele mele preferate.
Baza este un risotto classic, în plus apare un sos picant cu chorizo Pentru 4 persoane: 4 cești de orez pentru risotto (arborio sau camolino) 1 pahar de vin alb, sec 1 ceapă mijlocie, mărunțită 2 linguri ulei extravergine un litru supă de legume o mână bună de parmezan ras piper proaspăt măcinat busuioc mărunțit Pentru sosul cu chorizo: 1 chorizo tăiat felii subțiri (dacă e picant, cu atât mai bine!) ½ ceapă tăiată rondele un vârf de linguriță fulgi de peperoncino (sau mai mult, pentru cei curajoși) 250 ml panna 1 lingură ulei de măsline câteva frunze de busuioc, 7-8 sunt suficiente puțin piper proaspăt măcinat Pregătim risotto-ul dupa metoda clasică, am postat cu ceva vreme în urmă niște rețete (despre risotto si risotto cu porcini). În cazul de față am scos vreo 2 morcovi din supă, i-am tăiat cubulețe și i-am amestecat în risotto, pentru culoare.
Partea interesantă și deloc italiană este sosul cu chorizo (dar e faină taaare) : Încingem uleui de măsline și prăjim rapid feliile de chorizo împreuna cu ceapa, până când aceasta se înmoaie, după care turnăm panna, lăsăm să dea un clocot – două și adăugăm ardeiul uscat. Amestecăm bine, bine și înainte de servi, adăugăm și frunzele de busuioc mărunțite. (În cazul în care sosul devine prea gros, nici o problemă, îl putem subția cu 1-2 linguri de supă, devine astfel și mai gustos!) Se servește în farfurii mari și adânci, cu 3-4 linguri de sos “aruncate artistic” peste risotto. Pentru decor, mai presărăm câteva așchii de parmezan, puțin piper proaspăt măcinat și busuioc. Bineînțeles că puteți da frâu liber imaginației și să mai puneți în risotto câteva ciuperci porcini sau champignon. Și uite așa ajungem la un Val Duna Rose de Roumanie de la Oprișor, un fericit și încântător cupaj de merlot și burgund care, bine răcit, merge cât se poate de bine la risotto-ul nostru.

imi place foarte mult cum vorbesti despre mancare si cum prezinti retetele; as vrea, daca se poate, pentru cei care nu au la indemana dictionarul gastronomic, sa asociezi denumirea ingredientelor cu ceea ce cunoastem noi aici(pana spre exemplu e o smantana dulce sau una acrisoara? sau nu e smantana :D)