Ruladă de biscuiți cu marțipan
Am avut întotdeauna o reţinere să fac mâncăruri prea banale şi neapetisante, iar atunci când a trebuit totuşi să le fac, nu am simţit că trebuie să mă laud cu ele. Când eram mică şi singurul desert pe care îl ştiam era budinca (din praf de budincă la plic evident), făceam întodeauna două tipuri şi le puneam la răcit în straturi într-o formă rotundă de cozonac. Apoi o întorceam şi arăta ca un tort. Era bestială. Pentru mine avea şi gust de tort. De ceva vreme mă tot lovesc de nişte biscuiţi care zac la mine în dulap şi nu ştiam ce să fac cu ei. Ideea de salam de biscuiţi nu prea mi-a surâs niciodată sincer, pentru că tot timpul îmi aminteşte de biscuiţii ăia seci şi fazi de pe vremea lui Ceauşescu. Se vindeau la kilogram şi n-aveau niciun gust. Brrr. Dar dacă îi spun ruladă şi adaug şi nişte marţipan la mijloc, pot scoate un desert decent din biscuiţii ăia, mi-am zis.
-
Ingrediente:
- 700 g biscuţi
- 300 ml lapte
- 200 g unt
- 1 linguriţă esenţă de vanilie
- 2 linguri de rom
- 4 linguri de cacao
- 150 g nucă măcinată
- 200 g marţipan
- Opţional stafide sau fructe confiate
Rețetă
Se zdrobesc biscuţii, nu foarte mărunt dacă vreţi să se vadă bucăţile de biscuiţi în ruladă.
Într-un vas, se pune untul şi laptele pe foc la topit. Când s-a topit untul, adăugaţi cacao şi vanilie şi amestecaţi până la omogenizare. Lăsaţi compoziţia la răcit.
Intr-un bol mare, amestecaţi biscuiţii zdrobiţi cu nuca şi începeţi să adăugaţi compoziţia lichidă panâ se încorporează în cantitatea de biscuiţi. La sfârşit adăugaţi şi romul, după gust.
Marţipanul se modelează în formă de baton, şi se rulează împreună cu compoziţia de biscuiţi. Se pune rulada într-o folie alimentară şi se lasă la rece câteva ore. Simplu nu?
O intrebare: de unde pot cumpara martipan?
Zsolt, cred ca se gaseste si la Real, ei aduc mai multe materii prime pentru patiserie/cofetarie decat alte supermarketuri. Eu il aveam din Germania de data asta, iar in trecut am luat de la un laborator din Tg-Mures, care cred ca livreaza si prin posta http://lumeabasmelor.ro/lumeabasmelor/browse/50/materii-prime
Rulada dupa cum arata merita nota 10 si cred ,adica sunt convinsa ca este si foarte buna.La cit mai multe postari
In lipsa martipanului, care nu se gaseste prea usor, se poate face rulada de mai sus cu banane. Eu o fac destul de des. Este delicioasa.
Wauu, ce bine arata si ce faina idee! Eu am facut salam de biscuiti cu banana, dar cu siguranta o sa incerc si cu martipan, ca sunt fan. Merci!
Iubesc martipanul... dar nu am gasit niciunde. Poate nici nu am stiut unde sa caut..
E salam de biscuiticu martipan. Nu arata a rulada. Iar biscuitii de pe vremea lui Ceasca erau mai gustosi decat cei din fotografie...
Maria, chiar erau buni biscuitii de pe vremea lui Ceasca, mai ales ca nu aveau termen de comparatie. Poate e chiar aceeasi reteta cu astia de le spune 'petit beurre' acum. Sigur, putem sa-i spunem si salam de biscuiti cu martipan, e totuna. Mersi de vizita ;)
Mi-e una nu imi place gustul martipanului.L-as folosi doar pentru decor,cum se intareste bine as putea crea figurine,glazuri...dar sa-l mananc,nu.Spaniolii mananca martipan de Craciun,este un desert traditional,dar nu tuturor le place.Raman la traditionalul salam de biscuiti,cu bucati mari de biscuiti vizibile in el,nu asa faramitate.Totusi,interesanta ideea,pentru iubitorii de martipan!