Să twitterim până ne chilibardim

18.11.2010 0 comentarii
  1. de Adrian Poenaru

    *chilibardim - regionalism din Oltenia care are legătură cu consumul de alcool :)

    Dacă la sandvişul lui Andrei Twitter-ul a făcut minuni, eu încă mă gândesc dacă să aplic ideea şi în pivniţa mea. Nu de alta, dar de ciripesc zece păsăroi despre licori diferite, noi trebuie să golim tot atâtea pahare... Iar după asta, sigur ne luăm zborul!
    Nu că aş avea ceva împotriva euforiilor bahice, dar mare păcat ar fi să ratăm deliciile meşterite în ultimul timp în ebucătăria noastră.

    #Twittersandwich

    Cum toată lumea a pus umărul la strângerea ingredientelor, mă gândesc să recomand ceva pe gustul tututor şi care să deschidă apetitul pentru gigantul care ne-a ieşit. Aşa că pun la rece o sticlă de vodkă bună şi poloneză: Belvedere - chiar, a văzut cineva aşa ceva pe undeva prin Bucureşti, că trebuie să-mi refac stocurile?  Din colecţia panilor, m-aş opri la Belvedere Intense, care nu doar că e tare, dar are şi niscaiva note de mirodenii care deschid elegant drumul spre sandvişul made by Twitter.

    Muşchiuleţ cu roşii coapte

    La deliciul ăsta imperial, trebuie o băutură cu un profil aromatic complex (aşa am văzut eu că zic experţii unei licori care te îmbată numai cu aromele). Logic, am umblat în zona hexagonală a pivniţei mele, de unde am dezgropat un Remy Martin XO. Acest coniac de mare clasă costă ceva, dar la cât de rar ne răsfaţă cu muşchi de purcel Andrei, merităm şi noi un buchet exuberant de iasomie, smochine şi prune.

    Raţă pe varză

    Mîncarea asta e una dintre cele câteva pe care le-aş înghesui într-un rucsăcel mic, de ar fi să mă exilez pe o insulă pustie.
    La caracterul puternic al raţei, trebuie să potrivesc un whisky la fel de plin de personalitate şi suficient de tare pentru a balansa grăsucenia zburătoarei. Aşa că am dat o fugă prin Hebridele scoţiene, de unde am venit pe jos cu o sticlă de Talisker de 25 de ani. Chiar dacă licoarea de 56,9 grade m-a lăsat fără lire de avion, buchetul de fum scos în evidenţă de tonuri secundare de miere şi sare (da, pare ciudat, dar combinaţia e incredibilă) a meritat tot efortul.
     

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

Autor: ebucataria.ro