Salată cu năut, fasole roşie şi avocado

06.04.2017 0 comentarii

De mult nu am mai mâncat ceva atât de savuros, sănătos şi colorat! Optează pentru o delicioasă salată cu năut, fasole roşie şi avocado! Vezi reţeta mai jos!

  1. Ingrediente

    150 g năut sau 1 conservă de năut
    150 fasole roşie sau 1 conservă de fasole roşie
    1 avocado
    1 ardei gras
    1 roşie
    Spanac (sau baby spanac, după preferinţă)
    Sare, piper
    Ulei de măsline

    Mod de preparare


    Pregăteşte năutul  astfel (dacă e uscat, nu din conservă): de cu seara, adaugă 1 cană de năut şi 5-6 de apă într-un vas mai mare.
    Peste, toarnă şi 1 linguriţă de bicarbonat.

    Lasă-l peste noapte, la înmuiat, şi, dacă este nevoie, mai adaugă apă să il acopere.

    A doua zi, spală-l bine, scurge-l şi pune-l la fiert să îi acopere de 2-3 volumul. El se va mai umfla, aşa că în funcţie de cât este acum, măsori apă de 2-3 ori mai mult.

    Laşi să fiarbă la foc mic, circa 1-2 ore sau cât este nevoie şi, între timp, iei spuma care se formează.

    Pentru a nu avea tulburări digestive, atât la năut, cât şi la fasolea roşie, apelează la următorul truc: când pui prima dată la fiert, laşi să dea în primul clocot, arunci apa respectivă, adaugi o alta, laşi iar să dea în clocot, arunci iar apa, adaugi o a treia apă în care laşi năutul/fasolea să fiarbă bine. Mai la final, când năutul/fasolea e aproape gata, presară peste şi un bic de bicarbonat de sodiu.

    Fasolea roşie se fierbe la fel ca cea albă: se pune de cu seara la înmuiat (de pe la ora 17.00, iar seara târziu se schimbă apa), a doua zi se scurge şi se clăteşte bine şi se pune la fiert cu mai multă apă.

    Se lasă la foc mic, până când se fierbe. Foloseşte-te şi aici de trucurile de mai sus.

    Când s-au răcit, se adaugă într-un castron năutul, fasolea roşie, bucăţi de ardei gras, felii de roşie, spanac, avocado tăiat bucăţele.

    Asezonăm cu sare, piper şi ulei de măsline, după gust.

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

Autor: ebucataria.ro