Sărbătoarea Paştelui în jurul lumii

06.04.2018 0 comentarii

Dacă la noi, Paştele este marcat de semnificaţia religioasă, iar obiceiurile sunt, în cea mai mare parte, legate de acest aspect, alte ţări vin cu tradiţii pascale diferite, care mai de care mai interesante.

  1. Aşadar, să pornim într-o călătorie virtuală, la capătul căreia vom afla cum sărbătoresc alţii Paştele şi ce simbolizează pentru ei această zi. 
    Mexic
     
    Paştele celebrat în Mexic se aseamănă întrucâtva cu tradiţiile şi obiceiurile noastre, poate şi datorită faptului că religia oficială este catolicismul. Spre deosebire de alte ţări, aici nu vei regăsi simboluri ca iepuraşul de Paşte sau ouăle de ciocolată. 
     
    Astfel, cu două săptămâni înainte de începerea postului sau cu o săptămână după Paşte, mexicanii sărbătoresc prin dansuri şi jocuri tradiţionale, în cadrul renumitelor carnavaluri. 
     
    Şi ei marchează Săptămâna Patimilor prin slujbele de la biserică, rememorând însemnătatea biblică a fiecare zile. Ba mai mult, în aşa numita Miercure Sfântă bisericile sunt decorate cu flori şi ramuri verzi, în Joia Mare, oamenii obişnuiesc să viziteze 7 biserici, iar în Vinerea Neagră au loc procesiuni pentru a rememora răstignirea Mântuitorului. 
    Finlanda
     
    În Finlanda, ca de altfel şi în alte ţări scandinave, semnificaţiile creştine se împletesc perfect cu cele locale. Deşi cei mai mulţi finlandezi fac parte din biserica Evanghelică-Luterană, influenţa bisericii ortodoxe (reprezentată de numai 1% din populaţie) este destul de mare. Aşa se face că în noaptea de Înviere, finlandezii umplu bisericile ortodoxe, iar unii chiar respectă tradiţiile specifice. 
     
    Ca parte a obiceiurilor locale, în sâmbăta de dinaintea Paştelui oamenii obişnuiesc să aprindă focuri mari pentru a îndepărta aşa numitele “trulli”, spiritele rele, în vreme ce copiii se costumează în vrăjitoare şi pleacă la colindat. 
     
    Franţa 
     
    Francezii marchează ziua de Paşte mergând la biserică, petrecând alături de familie şi savurând preparatele tradiţionale din carne de miel. La acestea se adaugă neapărat ouăle de ciocolată şi cadourile aduse de Iepuraşul de Paşte. 
     
    O tradiţie ceva mai specială este legată de biscuiţii în formă de miel, numiţi Osterlammele, specifici regiunei Alsacia, potrivit site-ului Woman’s Day. De asemenea, un alt obicei demn de menţionat este şi cel al omletei gigant, ce se prepară în fiecare luni, după Paşte, în sudul Franţei.

    Legenda spune ca Napoleon şi armata sa au oprit într-un sătuc din sudul Franţei şi au mâncat o omletă atât de bună încât Napoleon a ordonat să fie adunate toate ouăle din sat pentru a se pregăti o omletă foarte mare.  
     
    Grecia
     
    O ţară creştin-ortodoxă, tradiţiile din Grecia se aseamănă foarte mult cu ale noastre: pregătirile încep în Joia Mare, atunci când oamenii pregătesc o pâine specială, numită tsoureki, un fel de pască românească. În Sâmbăta Mare, grecii beau oţet, amintind de patimile lui Iisus, iar duminică au loc numeroase festivaluri, procesiuni şi petreceri în stil grecesc. 
     
    O tradiţie ceva mai specială are loc în insula Corfu. Acolo, în sâmbătă de dinaintea Paştelui, grecii obişnuiesc să arunce pe fereastră vase şi tigăi. Se pare că obiceiul datează din timpul ocupaţiei veneţiene atunci când, de Revelion, italienii aruncau pe fereastră toate obiectele vechi, pe care nu le mai foloseau. 
     
    Norvegia
     
    O întâmplare aparent banală din 1924 a pornit o adevărată tradiţie de Paşte în Norvegia. Atunci, o editură şi-a promovat în paginile unui ziar noua apariţie, un roman poliţist. Reclama semăna atât de mult cu o ştire încât foarte mulţi oameni au cumpărat ziarul şi, mai apoi, cartea. Aşa se face că astăzi, de Paşte, norvegienii citesc romane poliţiste şi vizionează filme de acelaşi gen, existând chiar şi o campanie numită “Easter Thrillers”
     
    Germania
     
    Ei bine, dacă te-ai întrebat vreodată care este originea iepuraşului de Paşte, afla că el este un simbol regăsit în tradiţiile germane. De Paşte, iepuraşul era cel care decidea care sunt copiii cuminţi şi care merită să primească daruri.  
     
    Poate tocmai de aceea, iepuraşul şi ouăle de ciocolată sunt două dintre simbolurile regăsite peste tot în Germania. Târgurile de Paşte sunt pline de astfel de cadouri, decoraţiuni şi figurine specifice, în formă de miel. În nordul Germaniei, localnicii aprind focuri pentru a alunga spiritele rele. 
    Statele Unite ale Americii
     
    “Easter Egg Roll” este o tradiţie cu o vechime de 130 de ani la Casa Albă. Pe lângă iepuraşi, ouă şi figurinele de ciocolată, se obişnuieşte ca, de Paşte, să aibă loc tot felul de activităţi cu o temă comună. Cea mai veche tradiţie, cea care stă la baza acestui obicei, este cea de a rula pe iarbă un ou colorat, cu o lingură foarte mare. 
printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

Autor: ebucataria.ro