Somon cu sos de ceapă și castraveți

20.05.2015 2 comentarii

Ca să fiu sincer, somonul a fost doar un pretext ca să văd cum iese acest sos, de care vorbește Constantin Bacalbașa în "Dictatura gastronomică". Mi-a sunat bine și-am zis să-l încerc, și pentru că mi-era poftă de pește, l-am împrietenit cu file de somon. Dar în egală măsură sosul ăsta ar merge la cam orice alt tip de carne, în special la vânat.

  1. Ca să fiu sincer, somonul a fost doar un pretext ca să văd cum iese acest sos, de care vorbește Constantin Bacalbașa în "Dictatura gastronomică". Mi-a sunat bine și-am zis să-l încerc, și pentru că mi-era poftă de pește, l-am împrietenit cu file de somon. Dar în egală măsură sosul ăsta ar merge la cam orice alt tip de carne, în special la vânat.

    Ingrediente (pentru 4 porții)

    • 500 g file de somon
    • 3 cepe dolofane
    • 1 jumătate de pahar de vin alb demisec (150 ml)
    • 1 jumătate de pahar de oțet de vin
    • 4-5 linguri sos de roșii
    • 3 linguri de ulei
    • 3 linguri de boia iute
    • 4 linguri de castraveți murați tocați mărunt.
    • sare, piper

    Am tocat ceapa cât mai mărunt și am pus-o într-o tigaie antiaderentă, la foc foarte mic

    Somon cu sos de ceapa si castraveti - ceapa tocata se pune in tigaie fara ulei

    Am amestecat în ea și, când s-a înmuiat, am pus oțetul și vinul.

    Somon cu sos de ceapa si castraveti - se adauga otetul si vinul

    Am lăsat să fiarbă până lichidul a scăzut la mai puțin de jumătate, apoi am pus pasta de roșii, o jumătate de cană de apă, sare și piper. Dacă aveam - dar n-aveam :) - gata făcută, puneam supă de carne în loc de apă.

    Somon cu sos de ceapa si castraveti - se adauga apa si sos de rosii

    Am lăsat să fiarbă 15-20 de minute, să scadă bine de tot. Bacalbașa zice să legăm sosul ăsta cu făină. Eu am preferat să nu, și tot a ieșit excelent. Cât fierbea sosul, am încins noul meu wok, apoi am pus în el cele 3 linguri de ulei, în care am pus cele 3 linguri de boia iute.

    Somon cu sos de ceapa si castraveti - intr-o alta tigaie se pune ulei si boia iute

    Am pus apoi file-ul de somon, tăiat bucăți și curățat de piele.

    Somon cu sos de ceapa si castraveti - somonul se prajeste in uleiul cu boia

    2 minute pe fiecare parte.

    Somon cu sos de ceapa si castraveti - somonul se prajeste 2 minute pe fiecare parte

    Când sosul a scăzut suficient, am pus în el castraveții murați, tocați (dacă aveam, puneam și 2 lingui de capere zdrobite), am mai lăsat 2-3 minute și l-am pus peste somon.

    Somon cu sos de ceapa si castraveti - sosul se amesteca cu castraveti murati tocati apoi se pune peste somon

    Simplu și foarte, foarte gustos. Îmi place sosul acesta, o să-l mai fac și cu alte cărnuri. Poftă bună :)

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

  • Denisa

    Si a fost super, mega delicios! Multumim, noi mai dorim :D

    07.12.2010
  • Andrei

    mmmmm... suna delicios. Stiu ce o sa incerc sa gatesc weekend-ul asta :)

    17.12.2010
Autor: Andrei Crivăț